La umbra cucului

De cateva zile ma tot gandesc ca ar cam fi momentul sa-mi imbogatesc palmaresul blogului cu un nou post. Nu am avut chemare insa. Nici acum nu am. Mai degraba am… gonire, sau care sa fie el antonimul chemarii.

N-am stare. De vinerea trecuta incoace n-am stare; nu ma “situez” in niciunul din sabloane. Primele doua-trei zile m-am straduit s-o definesc. Nonstarea asta. Urmatoarele cateva mi-am infirmat-o. De acuma este acceptata.

Mie mi-e greu sa nu stiu unde ma aflu. Sa nu intocmesc la milimetru cartografia teritoriului mental in care ma desfasor in toata splendoarea mea de om. Cand ma trezesc fara precedente, similaritati sau familiar, ma apuca panica. Ca si cum m-as vedea nevoita sa merg pe aer. Ori eu stiu foarte bine ca mie-mi trebuie pamant sub talpi ca sa merg – tars-tars. A! Ca mersul pe aer este posibil, nu infirm, dar mie nu mi-a reusit pana acum.

Ei bine, o astfel de panica mi-a zburatacit prin maruntaie zilele astea. Nu mi-era bine, dar nici rau. Nici indiferent, nici interesant. Cum naiba sa nu-mi fie intr-un fel? Asa ca mi s-au valurit circumvolutiunile, mi-au intrat simturile in osmoza; trepidatii la maximum in efortul interpretarii senzatiei pentru care nu-mi crescusera inca perceptii. Ce sa mai? Mi s-a asezat creierul in pozitie de atac – cu picioarele usor departate, cu bratele cabrate sportiv, terminate in pumni alerti si cu ochii usor stransi, ca pentru intimidarea adversarului, a tot asteptat ofensiva. Si a asteptat, mititelul, de i-a venit rau, pentru ca nu ne-a atacat nimeni. E paranoic! S-a mai si valguit degeaba. Sunt convinsa ca manie o sa-mi ceara sa-l duc la spa.

Gata. Cred ca stiu de ce m-a bulversat tarasenia asta. Imi lipsea intensitatea. Asta ii lipsea starii mele. Exacerbarea. Atingerea unor terminatiuni ultrasensibile. M-am obisnuit prea tare sa traiesc la limite extreme. Cred ca asta e.

Sau poate nu. Oricum, cred ca stiu altceva. Si anume, despre ce o sa scriu data viitoare. Despre iubire. Sau despre cum patruleaza pelicanii, la fiecare 20 de minute. Dau cu banul.

Reclame

13 comentarii

  1. de ce nu icerci cu zarul? exista, oricum, mai mule posibilitati sau variante, sau… sanse, ma rog, cum preferi….

    subiectul/ tema la cate gandesti este, oricum, generoasa, iar acolo, personal chiar cred ca este ‘valabila ‘ vorba lui Socrate, cea aleasa de dumneata…
    sa iti iasa partea care ti-o doresti!
    numai bine!
    si semnez si aici, ca peste tot [nu doar din obisnuinta!]:
    cu respect,

  2. neata bre lumsa! apai chiar is interesat de treaba cu pelicanii, ma batea gindul sa iau unu pin batatura, ii Argesul aproape, nu-i purtam grija mincarii… in rest… sper sa-si revina al tau creieras. mai departe ma abtin, nu vreau sa fiu rautacios iar…hihihi
    hai pa bre! si vise!

  3. anamaria, te-ai prins ca eu tatonam terenul. 🙂 vroiam sa vad daca ma indruma cititorimea catre ce subiect sa ma avant. deocamdata, tu esti pro iubire, ama3 este pro pelicani. sper sa-si mai dea cineva cu parerea ca sa avem o majoritate.
    numai bine si tie! si multumesc.
    ps eu mai astept explicatia cu ratarea sisifului, sa stii.

    amatrois, chiar daca voi sfarsi nescriind despre pelicani, o sa-ti trimit niste literatura de specialitate.
    dar, insit, nu te abtine! spune ce-ai pe suflet.
    mercic de urarile de insanatosire…

  4. merci mult de intentie lumineta, da intre timp m-am razgindit… is pretentiosi pelicanii, asa ca ramin deocamdata la cultura de balarii, vad ca-i merge bine de fro 4 ani! apai ce sa zic bre, is dificil de stabilit si stabilizat temerile imaginare sau nu ale neamului muieresc! deja imi zbirnaie aia 2 neuroni numa de la citirea textului! inca nu ma-ncumet sa zic ceva, de teama sa nu iasa iar betzigasul la iveala! hihihi tre sa aprofundez mai pe indelete tema, observind ca starea de „normalitate” si relaxare nepriind prea mult creierasului tau… asa ca ramine deschis subiectul, mai vb. hai pa bre! si vise!

  5. pai daca de la textul asta iti zbarnaie cei doi… nu stiu ce-o sa te faci cu texte mai imbarligate, care se prea poate sa urmeze. eu zic sa le cumperi asigurare pe viata. eu n-am pentru vizitatori. daca ma dai in judecata, nu sunt acoperita. ia-ti toate masurile de precautie! nu vreau sa ratez varza promisa. pls.
    cat despre deschiderea subiectului – cat am blog, el tot deschis va fi. si, hai, ca-mi priiesc si relaxarile. om sunt. parol.

  6. neata lumineta… apai crezi ca ma pune al cu cornitze sa le si dumic indelung? le inghit fuguta, cit de imbirligacioase is! si porm vad io de-mi cad greu la burtic sau se suie la tartacutza… iar cei doi is obisnuiti sa lucreze in conditii de stres. io n-am avut bani sa platesc mai multi si tu vb de asigurari? hihihi oke, te cred ca esti oleaca umana, desi…
    hai pa lumineta! si vise bre!

  7. deci tu iti platesti neuronii salariu? ……. 🙂
    nu m aface sa-ti demonstrez ca sunt om, ca si asa ma supara faptul acesta uneori. si nu pentru ca nu-mi pot depasi „conditia”, ci pentru ca este o CONDITIE.

  8. mde, oarecum astia doi fac munca voluntara… daca puteam, angajam si altii. si aici ai dreptate, uneori ingrata-i conditia asta umana.

  9. ingrata si…. obligatorie. o combinatie super pentru bieti bipezi ca noi. si se mai mira unii, altii si restul de ce se mai pierd minti uneori… de ce se mai luneca pe pante interzise… si de ce la capatul… conditiei, nu ni se da macar o explicatie. sau poate ca ni se da. n-am murit inca…. gggggg. sa nu ma grabesc cu concluziile!
    ps tu cum faci recensamantul la neuroni? invata-ma si pe mine ceva nou…

  10. apai ii simplu la mine bre! ma dau oleaca cu capul de realitatiile vietii… si neuronul de-i de veghe in momentul ala, izbit fiind de realitate, sigur s-apuca sa-njure! si daca al-lalt il intreaba ce pati de-njura, ii clar ca inca-s amindoi in viata… cum sta treaba daca-s mai multi? …apai chiar nu stiu! da daca cindfrodata mi-oi permite mai multi, sigur iti spun.
    hai pa bre! si nu uita de vise!

  11. lumsa,
    cu permisiuneata -pe care sper sa o primessc!…- voi trec e mai des pe aici; incepe sa imi placa;
    multumesc!
    numai bine !
    da, sa imi las si aici ‘parafa’

    cu respect,

  12. anamaria, iti mai pui problema de permisiune???? imi face placere daca treci si/sau daca iti articulezi parerile; si chiar si daca nu ti le articulezi. cu toate ca ideea este de… dialog. dar si la monolog ma descurc destul de bine. nevoia te invata. 🙂
    ps am decis „iubire”.

    amatrois, am inteles… 🙂 trebuie sa ma dau cu capul de ceva rigid si apoi sa vad cati au… supravietuit.

  13. scuza lumsa, nu cred ca raspund azi, am probleme cu netul. vazusi cit m-am fitait azi… pica intruna… hai pa si mai vorbim! si vise bre!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

  • Blog Stats

    • 60,117 hits