„In the Valley of Elah”

Uneori ma apuca niste deznadejdi complet aberante. Sunt justificate, cumva – ce le face aberante este ca din “pozitia” mea nu pot face nimic… decat sa-mi fac sange rau inutil… si, cel mult, iata, sa mai public un post pe net.

Azi ascultam niste muzica a unei formatii pe care am descoperit-o de curand – “Kings of Leon”. Au ei o bucata care imi place foarte mult si care, tot ascultand-o, m-a dus cu gandul la mama naibii. Intai la soarta noastra de muritori pricajiti (piesa avand si o trimitere oarecum biblica) si mai apoi la razboi! La de ce si cum razboiul nu a fost eradicat de pe fata planetei… cu toate ca istoria ne-a lasat, intru amintire, suficiente motive sa nu-l mai vrem printre noi. Cu toate acestea, razboaie inca se desfasoara in timpul nostru real… in care eu scriu la taste si-mi trec viata pasnica prin lumea asta.

Pe urma mi-am amintit un film pe care l-am vazut de curand. Se numeste “In the Valley of Elah” si este regizat de Paul Haggis. Surprinde esenta cumplita a repercursiunii razboiului asupra celor care l-au luptat, efectiv, si care i-au supravietuit. Are, evident, substrat clar american, cu o simbolistica subtila a steagului, ridicat pe catarg la sfarsitul fimului cu susul in jos, semn ca tara este sub stare de calamitate, dar restul se aplica la modul general – razboiul nu-i lasa pe cei care-l poarta in firea lor. Si oare cum s-ar putea sa ramai cu mintile acasa dupa ce ai vazut maruntaie revarsate din alti oameni, membre si capete separate de trupul lor, durere si spaima in ochii celor pe care te pregateai sa-i ucizi? De parca nu era suficient ca o parte din cei plecati la razboi nu se mai intorc. Dintre cei care se intorc, mai mult de jumatate nu mai au acces la o viata normala – raman timorati pentru restul zilelor.

Intrebarea ma revolta si persista totusi in mintea mea. DE CE??? Am inteles ca mai in trecut “ai mai smecheri” vroiau sa cucereasca teritorii, din setea de putere si avere… dar si din pricina unui instinct animalic, teritorial, care era la inceputuri in stransa legatura cu supravietuirea speciei – cel mai bun teritoriu, cel mai bun mascul => cea mai buna femela => cel mai bun urmas. Dar acuma nu mai suntem in stadiul acela… obsesiv teritorial. Dupa atatea generatii ni s-a mai alterat informatia genetica… deci nu ne mai batem pe teritorii (exclud rusii, chinezii, fasia Gaza si altii mai putin mediatizati). Ceea ce s-a perpetuat, luand proportii inca si mai mari, este goana dupa bani, lupta pentru putere prin avere.

“Papusarii” acestui sistem, care promoveaza aceasta industrie a armamentului, a pietii lui la negru, a drogurilor, a farmaceuticelor si alte mari conglomerate care le asigura buzunarele doldora de bani, sunt radacina acestui rau urias de care noi, restul, nu putem scapa; ei fac acest cerc vicios sa se invarta la infinit, sa devina din ce in ce mai diabolic, mai fara iesire. Daca cineva ar putea zgudui mintile acestor oameni, poate ca n-ar mai exista baza nici pentru razboaie, indiferent de motivatia lor – politica, extremist religioasa etc. Dar nenorocitii astia stau cocotati pe “calul” lor de pe care se uita in batjocura la noi. La ce mama dracului le poate trebui atata avere? Ei nu ar putea nici daca ar vrea sa cheltuie macar o parte infinitezimala din miliardele pe care le poseda, iar oameni, copii mor degeaba din cauza lor si altii, inca si mai multi, raman marcati pe viata, Ma depaseste.

Imi vine in minte acum un vers oarecum optimist dintr-un cantec al lui Sting… “Russians love their children, too”. Nu ca vorbesc despre rusi. Ma gandesc insa ca toti acesti mai mari ai lumii, pe tronurile fiecarei tari pe care o conduc, aparand interesele unora, si “mai mari”, uita ca au si ei copii… in timp ce trimit la moarte copiii altora, mai mici sau mai mari.

Reclame

14 comentarii

  1. Lumsa, e clar: ceva se inimpla cu noi doua, cu fiecare cred, daca an inceout si continuam sa …a– be–raaaaammmmm pe (langa) marginea marilor framantari ale omenirii
    asta nu tine de cele scrise: 🙂 🙂 🙂

  2. 🙂 ma bucur sa te vad!!!!
    framantate sau nu, aberan..de sau nu, important este sa ne perindam pe marginea acestei omeniri pana pricepem cat mai mult. nu stiu de ce. poate pentru ca avem o minte care trebuie sa inteleaga, ca asta este menirea ei. poate pentru ca ne este legata la un suflet care trebuie sa simta, ca asta este menirea lui… iar „noi” in mijloc, abia prididind intre intelesuri si simtiri…

  3. lumsa subiectul pe care deshizi cu muzica filmografie si concluzii politico-sociale pare atat de vast…ca nici 5 maimute LUM nu o pot intrece…deci ne limitam la concluzii cat mai compacte…rusia a fost ultimul imperiu colonial nascut in perioada comunista…care a facut omenirea sa inteleaga practic pe pielea ei ce inseamna oranduire sociala bazata pe principii care sunt antireligioase in esenta..bune sau rele nu mai conteaza…toate imperiile coloniale anterioare si partial in viata cum ar fi america anglia franta spania germania…etc…care de fapt s-au nascut in europa au lasat urme sangeroase in istorie…dar si urme culturale legislative…etc…remarcate in ordinea sociala de astazi peste tot in lume…nu stiu daca stii ca razboaiele lui napoleon au avut cel mai mare numar de victime din istorie…recordan al genocidului…dar codul lui napoleon…iti da si tie astazi posibilitatea sa mananci o supa de leustean cu linistea deplina ca nu vei fi deranjata de o banda de drogati cutitari…sau alte defecte sociale…
    anyway toate genocidele ca exemplu imediat cucerirea americii de conquistadorii spanioli care au distrus civilizatia maya…au avut o baza economcaaaaa….nu mai dau exemple ca sunt prea multe…eci banul ochiul dracului pe care nu poti sa intelegi la diverse scari cum lucreaza a generat o suprareligie …antireligioasa…si ca urmare toate aceste mari imperii coloniale s-au prabusit partial…ultima a fost rusia comunista…hai sa lasam deoparte doctrinele si intentiile ei…sau cele precedente ei…nu-si au rostul …omenirea verifica pe propria ei piele…de ce este ea in stare…si permanent vrea sa schimbe ceva…din curiozitate feminina sa zicem…umana de fapt…in fine…sunt foarte multe de spus…dar nu e cazul de a arata cu degetul acuzator tot timpul intr-o directie anume…pt ca nu rezolva nimic…si nu spune nimic referitor la istoria universala ….cand analizezi un fenomen…cauti sa al privesti in ansamblu de la macro spre micro si invers…pt ca altfel nu poti intelege de ce se intampla…si ca sa nu aberaaaaaaammmm…e preferabil sa incheiem inainte si nu dupa…o noapte plina de norisori nimbus si ingerasi rozalii care nu se gandesc la politica strutului…care cercetand nisipul local au uitat sa-si puna umbrela peste posterior cand a inceput sa ploua – ce neplacuta senzatie….referitor la expresia „”papusari””…a carei provienenta nu mi-o amintesc…dar imi amintesc intentia….cred ca acesti „”papusari”” au existat in diverse forme de la inceputurile istoriei universale in diverse configuratii sociale istorice…si pe scurt este doar o ultima expresie invectiva la adresa politicienilor de oriunde in lume….simplu…
    am gresit ceva in miniprelegere?
    ceea ce ma intriga…este ca ioana nu mai vine!…ca sa batem campii cu dezinvoltura cu ea impreuna!

  4. erata: am vrut sa spun URSS a fost ultimul imperiu colonial…deorece rusia a precedat acest imperiu colonial fiind imperiu tarist…pe scurt o cadere din lac in putz!

  5. all i can say at this late hour, when ihave no clue what broke me down, is that i’m happy you and other like you exist. i’ll come back with an answer on the subject… when i wake.
    good morning tou you and all!

  6. Buna dimineata!
    Intai de toate, vrea sa-ti spun ca ieri dimineata , dupa ce te-am citit, am facut un comentariu.Eram atat de „prinsa” de tema ta.Nu stiu din ce motive, n-a aparut; cate ceva inteleg- mi-am cumparat tastatura noua, este mai slaba decat anterioara.
    Incerc sa caut prin gandurile mele, cum simteam ieri..
    Cred ca fiecare om normal se gandeste , nu o singura data, ci de cate ori simte rautatea unora, ajunsi/impinsi/, Dumnezeu mai stie cum, pe cele mai ravnite tronuri. Si de acolo, printr-un singur gest, pot impinge bucati din sufletul lumii,impotriva altora; sau chiar pot arunca lumea toata in intuneric Asta este raboiul- razboi. Dar vezi, uite chiar sub ochii nostri, sunt si altfel de razboaie, care produc atata durere,panica ,nesiguranta; se omoara oameni in plina zi pe motive…?, se ucid la comanda, se fac jafuri organizate si cate alte marsavii. Toate le fac oamenii.De cele mai multe ori, raman , in urma, copii- ei cresc in ura, se hranesc cu ea si apoi fac rau, mult mai mare decat cel pe care l-au facut parintii.
    Ma intreb adesea cat folosesc pozitiv lectiile de istoriein care tema este expansiunea; sau cand se readuc in prim-plan pagini sumbre din viata unui neam. Cred ca ele stimuleaza partea agresiva din fiinta umana. Ca , de fapt, suntem un amestec de bine si de rau. Fiecare om , cred, n-o spun eu, are o latura neagra.
    Tu te intrebi ce pot face fiinte ca noi..eu pornesc de la exemplele simple; sa-i ajutam pe cei de langa noi: familie/copii/frati/ rude/ prieteni/elevi/ pacienti/ vecinietc.. sa-si dezvolte latura Umana.Stii ce cred acum? in vorba ta, iarta-ma, am aberat..

  7. REACTIE IN LANT
    fiecare om gandeste foarte putin la bine si la rau…la educatie si noneducatie…la religie si nonreligie…la etc si la nonetc…din simplu motiv ca nu are timpul necesar…fiecare om e un robot care este construit in alta fabrica cu iso9000 divers…caltatile oamenilor sunt diverse si ma refer la rezistenta fizica si mentala…stii vorba mens sana in corpore sano!…deci neavand timp gandeste mai putin…cu cat gandesti mai putin te dezvolti tu si cei din jurul tau mai putin intr-o directie pozitiva…sau negativa…nu se poate stii never…
    de ce nu avem timp sa gandim?….dimineata ne trezim in tensiunea serviciului care ne asteapta…ajungem la locul de munca…si continua tensiunea problemelor de lucru in care gandurile sunt drenate in directia problemelor de productie…venind acasa traim rezolvarea problemelor existentiale banale…educatie banca supermarket…etc…si in fine dupa toate tensiunile zilnice ne asezam la tv sa privim la ultimele stiri…alte tensiuni…sau eventual un thriller…CAND SA MAI GANDIM?….si ce calitate mai poate avea o gandire uzata de tensiuni?…asa ca…avem comoditatea de a lasa gandirea pe baza ziaristilor politicienilor…etc…DAR si ei au aceleasi probleme zilnice…pe scurt nimeni nu are timp suficient sa gandeasca…la bine si la rau….si in situatia asta…se nasc familii…si tot asa se pierd…desi nu ar trebui sa fie intrucat o familie este celula creatoare si educativa a unui viitor frumos si pacific!…teoretic!

  8. reactii in lant, asa este,mw555, sper sa fi scris bine numele/prenumele/simbolul/ codul/pseudonimul ( incerc sa fac haz de necaz); nu inchid inca paranteza, ma pierd printre toate astea, noroc cu lumina..aveti ( ai, cum este corect? am paranteza in paranteza, inchid una); bun, citeam linistita , incercam sa aflu ce pot face eu, subsemnata, in ziua asta inainte de sambata cu 3 ceasuri rele, sa fie lumea cu o scanteie mai buna; si cum stam si ma gandeam, suna postarita, care imi aduce, a cata oara, o hartie de la finante..nu, stai calma, citeste, documenteaza-te, ceea ce am si facut..era o suma mai mica decat cea achitata cu o saptamana in urma, cand funcionara, i-am dus flori, a zis: nu trebuia sa aduceti astea, asadar ea mi-a spus cu gurita ei ca nu mai primesc nicio hartie. Am tras aer in piept, am intrat pe Internet, bravo, fetito, esti desteapta, am gasit niste numere, am sunat, am gasit persoana, mi-a dat un numar de mobil, din alta retea, nu conteaza, parca asta e de bine. Mi-a mai cerut niste date, le-am dat si mi-a spus sa revin peste 10 minute. Calm, elegant, am revenit, am vorbit 2 minute, pe banii mei, cum ma numesc eu , contribuabil=, asa, bine ca-mi soptisi..nu i-am cerut sa se jure, dar m-a asigurat ca totul este ok.
    uite asa te vreau, fata draga, fara nerivi, calma. Vezi ca acum, este mai bine?Poti sa continui ce tocmai incepusese..spor la treaba!( am vrut sa-ti raspund, dar, de fapt, am avut grija de mine);
    Sa nu te superi, daca mai adun ceva din ce am insirat aici, scriu si la mine, pe blog, sa invete si altii sa fie calmi; asa , doar asa, lumea va fi mai buna si noi mai linistiti..

  9. uite am si eu o pauza mica… si pe urma ma pun in alta lucrare pâna pe seara.

    Am citit – si m-am cramponat la cuvântul razboi. Urasca idea de razboi, si in mod normal n-as fi comentat la acest subiect, dar zilele trecute vobind asa la un pahar de bere (ca acolo se pun multe la cale ca mintea omului e mai moale :-)) ne intrebam de ciudata asta de situatie actuala. Povesteam cum clientii mei mor… pe capete – si ca am senzatia unui fake. Ca ne-am speriat noi pe noi cu criza si din cauza asta nimeni nu mai misca. Nimeni nu mai misca, ne blocam si mergem tot in jos… si pare un cerc vicios fara iesire. Omul tocmai ce imi spunea ca MANNESMANN a dat afara 1 milion de suflete… Contemplând situatiunea nu tocmai roza la vesnica intrebare – Da, cum iesim din criza asta?… omul mi-a raspuns senin. (El e mai invârsta ca noi cu vreo 15 ani) dar a facut o remarca care m-a surprins. A zis „- Din criza nu se poate iesi decât prin razboi. Istoria asta a demonstrat….”

    Sa fie oare posibil ?… eu nu le am atât de bine la acest aspect, si nici nu mi-as dori sa contina adevar acea remarca….

  10. incep cu: nu am foarte mult timp pe maini azi….

    Gina,
    … 🙂 mie mi s-a intmaplat de doua ori la tine… tot asa, din buton-eala gresita.
    da, stiu ca asta esta cam tot ce putem face… cat de mult bine in imediata noastra vecinatate si atat. in rest, aceste „razboaie” la scara redusa despre care vorbeai tu, raman, in esenta lor, nu numai o hiba la nivel de sistem, dar si o crunta evidenta a rautatii genetice a oamenilor… din pacate purtam in noi, toti, aceasta rautate. din fericire, unii dintre noi reusesc sa o suprime…
    povestioara m-a amuzat… chiar daca nu este de ras… gggg. mi-a placut stilul! 🙂

    *************

    Manon,
    sper ca nu asta va fi iesirea din criza ca am incurcat-o cu totii….. 😦
    cat despre criza asta… se va iesi greu din ea. ne-am prins urechile rau de tot. vor fi restructurari… quite „tectonice”… 🙂 de fapt, era momentul… cred. prea se escaladase situatia. acuma sa vedem cum ne „reasezam”… sper ca nu ingramaditi in pozitii a la picasso …

    ***********

    Marius,
    ieri – istoria s-a scris si rescris de sute de ori. greselile, in esenta, au ramas aceleasi, chiar daca oamenii au invatat pe alocuri cate ceva… dar din natura noastra nu putem evada – asta-i clar… de aici venea si deznadejdea mea… retorica.
    cat despre ochiul dracului…. mi-e teama ca nu va inceta sa clipeasca… draceste pana la sfarsitul timpurilor…

    iar asta ma aduce la
    azi – caci daca ar inceta, goana noastra zilnica, care ne desfiinteaza si descompune, despre care spuneai tu, ar inceta, iar noi am fi cu mult mai linistiti si cu mult mai mult timp sa GANDIM!

  11. 1 DA N-AM INVATAT NIMIC DIN ISTORIE DAR AI TOTUSI NADEJDE
    2.VA INCETA SA CLIPEASCA DAR NU ASTAZI…CI MAINE
    3.GANDIM…DAR GANDIM ABERANT IN FATA MARELUI ECRAN AL VIETII SI NU GANDIM DELOC IN FATA MICULUI ECRAN….DIN SIMPLUL MOTIV CA NU MAI ESTE NEVOIE…GANDESTE EL PENTRU NOI…
    4.RECOMAND AER LIBER SI PRIETENI ADEVARATI…CU AERUL NE DESCURCAM NOI…RESTUL E MAI GREU DEOCAMDATA…CITESTE PUNCTUL 2 PLEASE
    5 END

  12. am citit..te rog sa vii si cu punctul 6 HAPPY
    🙂

  13. eu pot sa- l adaug cu placere…dar as prefera sa-l adaugi tu…este o mare raspundere…si curaj filozofic…happy sau nu…se poate schimba in timp in altceva decat pare initial…si ca sa nu scormonesc dictonul „”fericiti sunt cei saraci cu duhul”” prefer sa ma abtin uneori…
    mi-a pacut apostrofa ta de mai sus referitoare la „”rautatea genetica”” a oamenilor…
    inafara de ce dobandim genetic, dobandim si prin influente exterioare din apropierea imediata…si „”rautatea genetica”” se dubleaza in intensitate…si greutate specifica…iradiind spre exterior un rau invizibil…se nasc in felul acesta judecatori falsi cu decizii false…si multe alte aberatii…chiar cele de tipul devierilor mintale neevidente…si care fac ca bariera intre normal si anormal sa fie invizibila…

  14. curaj am… cred. ma intreb daca este posibil din punct de vedere… tehnic. cu toate ca fericirea este, zic unii, o decizie… si nimic mai mult. nu stiu de ce cel mai adesea imi pare ca vine din exterior, inainte de a se simti in interior… cred ca mai am fie mult de trait, fie mult de simtit inainte sa trag concluzia finalal. 🙂


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

  • Blog Stats

    • 60,117 hits