omeneasca in dunga

Nu-i nici o noutate ca oamenii vorbesc o limba foarte complexa si ca le este doar lor accesbila; cu conditia sa apartina aceleiasi etnii, totusi. Ca si o consecinta fireasca, nu-i nici o noutate ca omeneasca nu este accesibila altor regnuri animale. Cu toate ca este un fapt foarte evident, si cu toate ca oamenii, in teorie, ar trebui sa fie superiori prin inteligenta tuturor celorlalte creaturi multipede, patrupede, bipede, sau nonpede, ei continua si in zilele noastre sa………. vorbeasca cu animalele! Ca si cum ar vorbi cu un alt om.

Va dati seama ca animalelor carora noi le vorbim le sunam precum ne-ar suna noua graiul unui asiatic… adica, o cacofonie de neinteles. Totusi, cum ele sunt niste dragute si ne si iubesc, ne trec cu vederea pledoariile docent-universitare si se uita in ochii nostri cu speranta ca vor intelege vreo boaba de acolo. Culmea este ca noi, oamenii, dupa atatia ani de vechime in domesticirea altor animale nu am reusit sa invatam limba vreunuia. Ba, in ciuda faptului ca cica suntem destepti, in loc sa ne coboram noi la mintea si capacitatea lor de intelegere/comunicare si sa behaim, latram, mieunam, pasarim sau glossolalim, noi avem inca pretentia ca aceste biete fapturi sa priceapa ce vrem noi sa le spunem. Ei bine, ceea ce este deopotriva interesant si umilitor (pentru noi) este ca aceste animale fac eforturi, uneori reusite, de a ne copia vorbirea.

Acuma. Ca fiecare posesor de animale, fie in casa lui, fie in ograda lui, vorbeste cu intonatie culta creaturilor pe care le poseda, este una. Dar cand aceste discutii sunt purtate in public, este altceva. Iar publicul, biet, este pus in situatia neplacuta de a se uita piezis si incurcat, sau de a rade, fie si cu un sentiment de vinovatie. Cei care ajung in situtatia penibila de a purta monoloage cu necuvantatoarele lor dragi pe strada, sunt, lesne de imaginat, posesorii de caini. Din fericire, posesorii de pisici, iepuri, serpi, papagali, tarantulas si alte vietutoare care nu au nevoie de miscare sau usurare in spatial deschis, ajung mai rar in situatia de a deveni spectacol pentru trecatori.

Un astfel de spectacol am fost eu azi dimineata. Nu ma indoiesc de fapt, ca sunt un… spectacol foarte adesea, pentru ca eu vorbesc foarte mult cu catelul meu. Asta pentru ca este un catel repezit, n-are stare, ar manca orice care poarta macar sugestia unui miros comestibil si se arunca precum o prastie dupa orice alta vietate; asadar, trebuie strunit tot timpul. Am citit, ce-i drept, carti de specialitate, am invatat ca trebuie sa folosesc comenzi simple si ferme si atat. Ca umplutura de genul “ daca te prind ca mananci ceva, o incurci rau”, sau “nu mai trage in halul asta de mine ca-mi rupi bratul si nu mai are cine sa te plimbe”… nu ajuta nici in educatia catelului, nici in rezolvarea divergentelor, dar nu pot sa ma lecuiesc. Ce-i drept, afara nu vorbesc cu ea (este fata) pe cat de mult vorbesc in casa, incerc sa o fac in surdina, renunt la excesul de dragalasenii si incerc sa ma rezum la strictul necesar. Asta pentru ca sunt foarte constienta de cum ma vad din afara… deoarece si eu la randul meu, cu toate ca sunt posesor de catel, ma stramb de ras cand ii vad pe alti posesori de caini inflacarati in vreo discutie patimasa cu patrupedul lor.

Plimbarea de dimineata este intotdeauna una care mie nu-mi place. Sunt inca cu creierii si reactiunile incete, si incerte, sunt de obicei pe graba… n-am chef sa ma plim jumatate de ora pentru doua nevoi mari si late. In acesti cativa ani de cand am caine, m-am invatat sa-i comunic acestuia ce vreau sa faca, ca sa nu avem neintelegeri. In ciuda “comunicarilor” mele destul de clare, ea nu face ce trebuie cand vreau eu. Atunci eu ma simt nevoita sa insist. Comanda simpla este “go poo-poo!”… (evident, la asta ma refeream, ca este mai greu de dobandit. J) Pe masura ce am obsevat ca este greu sa o conving cu comnada simpla, am mai adaugat un cuvant adiacent, crezand ca va avea un efect miraculos. Si anume, “concentrate!”. Deci, cand eu imi pierd rabdarea, sun cam asa: “C’mon, go poo-poo! Concentrate!!!” Uneori insa renunt la prima parte a indemnului si ma rezum la a-i spune “concentrate!!!” Concentrate in sus, concentrate in jos, din ce in ce mai des pe masura ce timpul trece si eu tot pe strazi talalai. Nu am realizat cam cat de hilar trebuie ca suna aceasta comanda in linistea blanda a diminetilor, pana azi.

Catelul meu era afundat cu nasul in cele mai acaparatoare arome, insistand. ca de obicei, minute in sir in acelasi cm patrat, iar eu ii tot spuneam “concentrate!” si incercam sa o misc din loc, departe de vraja cate unui smoc de iarba pe care ii casuna. Ea, nimic. Eu, “concentrate!”. Cred ca i-am dat “comanda” de 20 de ori, pana am auzit un fel de chicoteli discrete. Mi-am ridicat si eu ochii, pe sub sprancene, spre locul de unde mi se parea mie ca venea sunetul, sperand din tot sufletul ca nu eu eram motivul distractiei. Era un cuplu pe balcon, la, probabil, cafeaua de dimineata, in blocul prin fata caruia ne perindam noi. In momentul in care am dat ochi in ochi, ei s-au pus si mai tare pe ras, iar femeia s-a apucat sa se scuze… dar “eram mult prea comica cum ii spuneam “concentrate!” si cum catelului nici ca-i pasa de mine” … si…. “nici ca auzise pana acum pe cineva spunand cainelui “concentrate””… Eu cred ca m-am facut culoarea apususlui turbat, am ras si eu, din spirit de echipa, cam asa cum razi cand intri intr-o usa de sticla pentru ca n-ai vazut-o, si mi-am tras cainele, cat de ferm am putut, sa ies din campul lor vizual cat mai repede. Pe masura ce ma indepartam, am realizat ca eu trebuie ca fac asta de mult timp, fara sa-mi dau sema, si ca cine stie pe cati i-am distrat copios. Intr-un final am inceput sa rad de-a dreptul, singura, si nu m-am mai oprit pana am ajuns acasa. Nu va mai spun cat de incomod este sa razi singur pe strada si sa nu te poti opri.

Acasa ajunsa, m-a apucat un mare drag de catelul meu din pricina caruia rad de multe ori si m-am gandit ca o sa va scriu despre aceasta intamplare si o sa va rog, de stiti, sa povestiti si voi alte episoade hilare, alte cuvinte si indemnuri incredibile pe care oamenii le adreseaza necuvantatoarelor. Am un mare chef sa ma distrez… din cauza animalelor si a caraghioslacurilor pe care le facem/spunem noi din cauza lor.

Acum va las spre vizionare un video mortal. Nu eu l-am descoperit, ci Marius, dar imi permit sa-l lipesc si eu aici, ca sa va distrati.

Reclame

23 comentarii

  1. lumsa m-am amuzat bine si eu , imi cer scuze , dar situatia era de un umor aparte , dincolo de asta mi-am amintit de copilarie cand am avut un ciobanesc german care facea din mine obiectul sau de joaca si in loc sa-i dau eu lui comenzi imi dadea el mie, mi-am amintit de dalmatianca mea de la 14 ani care o imita pe mama si a incercat sa-si dea cu ruj pe botic, urmarea fiind un botic rosu cu pete negre timp de cateva zile si de papagalul meu care desi nu era un papagal vorbitor a invata vreo 10 cuvinte si caruia ii spuneam pupic de cate ori eram trista iar el se aseza pe umarul meu si scotea sunete asemanatoare unui sarut afirmand in acelasi timp:”roco pupic pupic roco ” cu un accent maghiar pe care nu stiu de unde il luase 😉
    toate acestea sunt doar amintiri, nu am avut parte de relatii de durata ma refer la ani buni cu animalele de fiecare data s-a intamplat cate ceva….insa vazand relatia ta cu a ta minunatie ma gandesc ca noi incercam sa umanizam animalele, sa le dam un rol ascuns, ele sunt pe rand prieten, confident, sora/frate, etc, sursa de innoire oarecum
    si pentru ca zi eram cu Bulgakov in fata cautand ceva pentru omagiul lui, am gasit un fragment potrivit aici….
    „Mi se născuse în minte într o noapte când, fără veste, m am trezit dintr un vis pătruns de melanco¬lie. Visasem oraşul meu natal, troienele de zăpadă, viforniţa, greaua încleştare a războiului civil… Se abătuse în vis peste mine, cu un şuier mut, viscolul aducător de spaimă, pe urmă se ivise un vechi pian de concert, iar în jurul lui nişte fiinţe dragi, care as¬tăzi nu mai sunt în viaţă. În vis, m a întristat adânc singurătatea la care am fost condamnat, m a cuprins mila de propria mi izolare. M am trezit cu ochii înlă¬crimaţi. Am aprins lumina care a izvorât dintr un bec prăfuit, agăţat deasupra mesei. Becul mi a luminat sărăcia: o călimară mică, de doi bani, câteva cărţulii, un teanc de ziare vechi. Arcurile ieşite ale canapelei mi se înfipseseră în coaste, inima îmi era cuprinsă de teamă. Câteva clipe mai târziu mi se păru chiar că aveam să mor stând astfel gârbovit, în dreptul mesei. Un umilitor sentiment de frică în faţa morţii puse stăpânire pe mine şi mă făcu să mă port ca un laş: am gemut prelung şi mi am cuprins odaia cu o privire îngrozitoare, căutând pe cineva care să mă ajute, să mă apere. Şi l am găsit. Se auzi mieunând încet, în¬tr un ungher, o pisică pe care cândva o găsisem în dreptul porţii şi o luasem la mine. Animalul se tre¬zise, neliniştit. Câteva clipe mai târziu se şi căţărase peste teancul de ziare, mă privea cu nişte ochi ro¬tunzi şi părea să mă întrebe: ce i cu tine?
    Animalul costeliv, cu blană fumurie, era şi el inte¬resat să nu mi se întâmple ceva rău. Într adevăr, dacă n aş mai fi fost în viaţă, cine ar mai fi dat de mâncare unei pisici bătrâne şi bolnave?
    — Nu i decât o criză de neurastenie, i am explicat pisicii. Văd că boala asta şi a cam făcut de pe acum culcuş în mine. Cu timpul va prinde puteri şi mă va răpune. Dar nu i nimic, deocamdată se mai poate trăi.
    Casa era cufundată în somn. M am uitat pe geam afară. De a lungul celor şase etaje nu mai era lumina¬tă nici o fereastră şi mi am dat seama atunci că, de fapt, nu este o casă, ci o înaltă corabie care zboară peste crestele valurilor, sub un cer negru, de creme¬ne. Gândul mă învioră. Am simţit că mă liniştesc, se potoli şi pisica şi închise ochii. ”
    (Mihail Bulgakov Roman teatral)
    omeneasca in dunga …..pisica si empatia fata de scriitor, scriitorul inspirat si influentat de pisica 🙂
    o zi frumoasa lumsa si imbratisari calde for „canina lady”

  2. M-am distrat de povestile voastre 🙂

    Deseara poate astern si eu vreo mica istorioara.
    Acum musai dispar…

  3. iar video-ul e bestial!!!!

  4. Lumsa, m-am distrat de minune; mi-ai amintit de catelul nostru simpatic si drag, bil.
    Povestea este mai lunga; de aceea , cu incuviintarea ta , poate am s-o spun pe blog, maine.
    Ai cerut ,cumva, niste tipuri de „limbaje” , intre noi si necuvantoatoare.
    Bil ne cam scosese din campul muncii sau, mai precis, ne mai facuse rost de cate o jumatate de norma , neremunerata. Trebuia plimbat mereu. Daca facea rele( mari, ca de celelalte nu mai vorbim), procedam asa: impaturisem un ziar , ca un evantai stras. Il tineam pe cuier si , de cate ori catelul facea ceva care nu convenea, ma apropiam cu ziarul in mana, si, folosind de fiecare data acelasi ton, il intrebam: ce faci, domnule, asa ne-am inteles noi? Il priveam in ochi, el facea acelasi lucru si se aseza , cum altfel? Cu botul pe labe, cum ii sta bine oricarui catelus cuminte.
    Aceea a fost o perioada grea, dar foarte simpatica.

  5. Nu stiu despre ce sa povestesc, despre cateii care i-am avut, îi am sau îi voi avea? Despre cai? Gaini? Pisici? Povestile cu animale nu sunt neaparat sa te pravalesti de râs dar când esti intre ei n-ai cum sa nu traiesti odata cu ei stupizeniile combinate. Ce fac ei – cum raspunzi tu… si ce iasa!!!

    Eu sunt specialista in catei-fete – mai toate fete. In general nu i-am deresat ca-mi plac asa mai natur, sa le vad cum le circula ideile prin cap si ma fenteaza pe fata, nu de-aia de se târasc pe jos la fiece gest studiat de-al tau.

    Am avut la un moment dat un catel – numit Motzco (ceva ce vine din maghiara) mic si negru. Obisnuiam sa-l scot la plimbare… doar ca pe linga mirosul atent al aromelor, placintelor proaspete avea prostul obicei ca, la câinii ce veneau la gard latrând de sa le crape plamânii… exact când ajungea patrupedul la gard in dreptul lui… ridica piciorul si lansa jetul propriu de potolire a adversarului 🙂 :-).
    No, invata-l pe acest mascul sa nu marcheze in acest fel! N-am reusit veci!

    Mai apoi am avut o catelusa de lup – Roxi. O fost catelul meu de inima. Avea niste ochi gravi, si era foarte serioasa desi… în acelasi timp îi placea sa se joace la nebunie cu mingi, crengi, aport etc. De la padure venea cu copacii in gura. Era un circ ingrozitor daca nu o lasam cu copacul in casa. Ca urmare aduceam copacul in casa. 🙂 Oricum imi placeau si mie. Aici semanam… si il exasperam pe domnul meu cu lemnele si butucii peste tot

    Uneori ca sa ma distrez de ea incepusem sa nu-i zic pe nume. M-am uitat la ea si am intrebat-o: Ce faci Pxxxa Marie (la feminin)? Cu un accent pronuntapt pe PXXX. Probabil ca din glas s-a prins ca ma distrez si oridecâteori o strigam asa se bucura de numa, iar eu ma prapadeam de râs. O invatasem prostii si ea se bucura. 🙂

    Intr-o astfel de plimbare am lasat-o odata libera. Eu cu domnul meu aveam ceva important de impartit. Discutam aprins si nu ne-am uitat atent unde era Roxi. Pe când ne-am prins scena se transformase in ceva de genul. Roxi fugea dupa vreo 10 gaini galagioase… Calin fugea si striga dupa Rox… eu fugeam dupa Calin si strigam la ROX care nu vedea… Gainile fiind libere zburau in toate directiile. ROxi era foarte agila, nici o sansa sa o prinzi… aratam ca 10 bezmetici nebuni… si unde mai pui ca aparusera si stapânii gainilor (la asa zarva) si fugeau si ei cu maturile dupa Rox. Ufff iesise un circ :-)… de la final am dormit ne-intorsi toata dupa amiaza. Noi ar fi trebuit sa stim comportamnetul ei caci nu demult intrase in mijlocul unei turme de capre si le-o fugarit pe alea km intregi… in final le-a adus pe toate impreuna inapoi de unde plecase.

    Actualmente am un catel blod, un fel de Marilyn Monroe in lumea cateilor, care face parte dintre cei mai profitori câini care i-am avut. Isi urmareste doar propriul interes… si ma manipuleaza cum vrea. Ma las manipulata. Ma distreaza. Poate o sa mai vorbesc desprea ea. Actualmente este tehnoredactor si are pozitie de presut la picioare.

  6. vai, cat m-ati distrat!!!! 🙂 mercic frumos. eu cred ca orice istorioara cu animale este amuzanta… mie-mi vine sa rad de catelul meu si daca nu face vreo aiureala… doar asa, cum sta ca o placinta, cu ochii pe mine… si tot ma umfla rasul. iar cand face si vreo ghidusie, va dati seama ce hihaieli m-apuca.

    gala,
    da, emotionant pasajul lui bulgakov. multumesc ca l-ai pus.
    realtia intre animale si oameni este ceva de vis. te si apuca ciuda cand te gandesti ca asa ceva nu se naste intre oameni, decat foarte rar… iar de cele mai multe ori nu dureaza. in vreme ce o relatie intre animal si om dureaza pana cand unul din ei moare. de cele mai multe ori. sunt si cazuri de oameni care-si parasesc animalele, dar sunt rare. cat despre animal care-si paraseste stapanul, inca si mai rar… spre deloc…
    si, da, poate ca expresia sa „umanizam animalele” este portivita… incercam sa compensam ceea ce un om nu ne poate da…
    si acuma, ca sa-mi iau umbra asta de regret de pe suflet, ma gandesc la dalmantiaca ta rujata. auzi ce i-a dat prin cap! 🙂 n-ai fost pe faza, ca ar fi mers si putin rimel… 🙂 si o poza! 🙂

    gina,
    asta-i spuneai tu catelului???? hihihihi!!!! adevarul este ca sunt mortali cand se pun in pozitiile astea „vinovate”. ce naiba sa le mai faci? sau sa le mai zici? 🙂 oricum, eu cred ca nimalele sunt niste barometre perfecte ale starilor noastre… ne simt de la o posta, nici nu trebuie sa le zicem ceva… sau sa luam evantaiul… ca sa stie ca suntem suparati pe ei. au ei niste simturi…. si aluzia aia de sprancene cu care-si fac ochii atat de expresivi…
    te rog frumos sa lipesti povestioara si aici dupa ce o postezi la tine. 🙂 vreau sa fac colectie! si sa rad!!!

    manon,
    chiar ca-i mortal. iti dai seama ca de acuma ma gandesc serios sa-mi invat catelul sa-mi zica „i love you”. cred ca m-as prapadi de ras. de fapt, l-am si facut sa se uite la clip, ca sa se inspire. pe ea a pucat-o latratul… dar i-l voi mai arata. bat saua sa priceapa iapa… oricum, catelul meu formuleaza sunete similare cu cele din in clipul de mai sus. eu intotdeauna mi-am zis ca este varianta ei de… omeneasca, ca inceraca sa-mi „vorbeasca” pe limba mea. ei bine, clipul asta m-a convins! 🙂
    haioase si amintirile tale canine. ai avut cateva!!!!! 🙂 favorita mea…. roxi cu copacii in casa! 🙂 asta pot sa-mi iamginez cu lux de amanunte. nu stiu de ce. ca si cum este o scena special pentru a fi vizualizata…
    si, da, astept detalii despre tehnoredactor!

  7. am uitat….
    o zi frumoasa, doamnelor!!! 🙂

    lumsa CAreNINA…

  8. Imi permiti sa te pun la blogroll?

  9. valecano,
    bine ai venit! 🙂 nu numai ca iti permit, dar m-as simti magulita!!!!! 🙂 🙂 te avertizez ca eu sunt mai glumeata din fire, iar azi am chiar un „high” de ghidusie… oricum , este mai bine decat cand ma apuca… vraja adancurilor.
    sper sa-mi lasi si tu link-ul tau…

  10. Lumsa poate reusesti sa-ti inveti catelul sa zica I love you :-). Daca da, sa-i faci musai un filmulet sa-l vedem si noi. Iti dau o idee ca sa te prinzi daca catelul tau e cântaret sau nu. Foloseste muzicuta (sau un film cu muzicuta). Dintre toate instrumentelel muzicuta are ‘a mai puternica influenta asupra cateilor.

    Daca te uiti la video o sa sesizezi ca sapâna de rang unu este femeia, nu barbatul… haski raspunde in special la vocea ei.

    By the way… eu la firma avem vreo multi catei. Doar JA asta in birou cu mine. Suntem foarte mari prietene. Ne tragem de catarama, mâncam impreuna. Ea carnea, eu verdeata si orezul (ca asa e cinstit) :-).
    JA si cu Toderash sunt catei muzicali, by default. Problema e ca Toderash care e cel mai cântaret catel ce l-am avut vreodata, cânta: când aude Salvarile, cânta la sirenele de pompieri… iar noi stam pe calea unica de ajungere la spitalul de recuperare asa ca, am parte de concerte zilnice… :-).
    Cine il aude ar zice ca trage o doina de biata vâna… dar eu stiu ca se distreaza… ii place sa cânte. La Jazz reactioneaza direct si acopera melodiile. E mortal 🙂

  11. scuzati lipsele de litere. nu prea recitesc inainte de a trimite 🙂

    Posibile asocieri corecte
    sapâna = stapâna
    eu la firma avem vreo multi catei = eu la firma avem multi catei 🙂
    si mai folositi-va si fantezia… pentru compensari de litere sau surplusuri 🙂 🙂 🙂 ca de-aia avem rotundul pe umeri 🙂

    No azi dispar pina târziu, e zi grea.
    Aveti grija de voi.

  12. hihihi ce ma distrarati cu povestioarele voastre! da ce neam ii cataua lumsule? terrier? io de 2 ani am un ciine, primul dupa o serie de 3 catele… da ma umpleau de pui si atunci am zis sa incerc si un mascul… da-i maidanez rasa pura! il salvai acu 2 ani, avea fro 3-4 luni si intrase pina la burtic in beton proaspat turnat… iesise el singur, da mergea pe strada ca robotelu, ca incepuse sa se intareasca cimentul… il spalai cit am putut de bine, eram la munca, de! si l-am pus la uscat linga calorifer, vreme de februarie fiind afara… minca oleaca si adormi fericit la caldurica. si dupa fro 2 ore se trezi si incepu sa scirtaie la usa! hihihi era seara bine deja, i-am dat drumul afara si baiet cuminte fiind, facu un pishu lung si se intoarse la caldurica! atunci am hotarit sa-l iau acasa, ca statea Tanu(motanu adica bre!) singurel si se plictisea… asa ca dimineata l-am suit frumos in trabantel linga mine si am pornit spre casile noastre… toate bune pe autostrada, numa ca atunci cind am intrat pe drumul de tara plin de hirtoape, de la atite zdruncinaturi ii veni rau bietului Țel…(Țelu il cheama bre!) si se dete frumusel jos de pe scaun si bori jos in masina bre! nu-i baiat simtit? ce ziceti? si de atunci ii liber ca pasarea ceriului la mine in curte si evident si prin sat… ca-i al mai mare gagicar si bataus! acu ce-si reveni oleaca, ca 2 sapt. aproape fuse plecat… da mai vine pe fuga sa mince cite ceva si sa mai bea apa… iar in casa n-a pus piciorul in viata lui, desi vara is usile deschise.
    iar cu Tanu ii tare bun prieten de joaca, (la inceput il stia de jupin, Tanu are aproape 6 ani aici) da pin la mincare! daca din greseala se apropie de castronul lui… doar ii ia tot capul in gura, fara sa-l stringa… cu Tanu ii alta poveste, ca si cu catelele de fusera inaintea lui Țelu. poa altadata. hai pa bre!

  13. HE HE :)))
    si eu sunt glumet de multe ori
    pai la mine ajungi repede: satirikon.wordpress.com

  14. Draga Lumsa, am promis povestioara
    despre catei dragi, simpatici , dar si altfel..

    Cand feciorul meu cel mic- are 28 de ani acum-era in clasa a sasea, i-am cumparat, cu acte in regula, un boxer.
    De la Bucuresti pana acasa l-am botezat- Bil.
    I se potrivea.

    Stapanul lui, adica baiatul meu , a promis ca se va ocupa indeaproape de jucaria noastra. Dar a uitat destul de repede.
    Asa ca , am mai primit o norma. Fara remuneratie. Din dragoste.
    Si azi asa, maine asa, Bil a tot crescut; cerea mai multa atentie si mult de mancare. Speciala.
    Sotul meu mergea la un centru din afara orasului sa cumpare hrana potrivita. Cand eu plecam la scoala, il plimba el.
    Vecinii credeau ca ne-am pensionat, ca toata ziua eram la plimbare cu patrupedul nostru drag. Odata, toti, din nu mai stiu ce motive, am intarziat. Vecinul ne-a certat foarte tare, pentru ca din apartamentul nostru s-au auzit, pret de vreo ora, cele mai alarmante latraturi.

    Pe cuier, adica la inaltimea unui adult, aveam mai multe reviste. Poate ca , plictisindu-se singur, Bil a vrut sa se uite prin ele; si, pentru ca n-a gasit ce voia, le-a transformat in sute de fasii. Umpluse casa cu ele.

    Nu ne mai ajungea timpul.

    Intr-o zi, faceam pregatire cu o eleva de liceu.
    Bil dormea in sufragerie-de obicei, era asistentul meu- se aseza pe fotoliu si asculta partea care il interesa. Apoi sforaia usor.
    Cum spuneam, eram cu fata intr-o alta camera. Cand am terminat, eu am iesit prima.
    Am zarit pe covor o limbuta de pantof. Am avut , asa, un fel de strangere de inima, dar am fost tare. El se prefacea ca doarme. Ma privea cu un ochi.

    In hol, pantofii turcesti ai fetei erau facuti praf.

    Incepuse ploaia.
    Ca o paranteza, eu port masura 36, la pantofi. Fata purta 38.
    Ea se uita la mine, eu ma uitam la ea, amandoua ne uitam la Bil, eu am ingaimat cate ceva, de circumstanta.. fata trebuia sa plece acasa; i-am sunat pe parintii ei si tatal i-a adus de incaltat.
    Martorul ocular al discutiei, autorul de drept al dezastrului , n-a scos un sunet.

    A trebuit sa renuntam la el.
    Asta s-a facut cu mare durere.
    Intr-un sertaras ii pastram toate lucrusoarele. Si cartile despre cum se cresc cainii.

    Toti am suferit ca dupa o lunga si dureroasa boala, dar am hotarat ca un apartament de bloc, oricat de incapator ar fi , nu este locul ideal pentru un caine;

    mai ales, daca tii incaltamintea acasa.
    O seara frumoasa!
    Salutari( nu stiu in ce limbaj) catelului tau!

  15. lum ai sa devii o mecena in miniatura…iti place opera?
    am o piesa inedita penru tine…look:

  16. mw555, desi piesa era cu dedicatie, m-am distrat pe cinste!!
    Am ras cu lacrimi!
    Este de nota , ce mai.. nu am cuvinte!!!

  17. pentru a-ti scrie cat de dor mi-a fost de tine nu am nevoie decat de ceva simplu:’ limbajul’ sufletului !!!
    ma astepti pana luni ? stiu ca poti …. multumesc [si pt flori si pt tot….]

  18. manon,
    da, si eu m-am sesizat ca mishka raspunde la vocea stapanei. clar ca ea este „alfa dog”-ul in casa. 🙂 adevarul este ca animalele, daca in casa exista mai multi oameni, isi aleg „stapanul” singuri. vis-a-vis de asta, am vazut eu un documentar despre niste dresori de feline. cand luau o noua pisica (fie ea si salbatica… 🙂 ), dupa cateva zile, faceau un fel de test, sa vada cui ii va reveni spre dresaj. ei erau trei oameni. se lungeau pe jos, la o oarecare distanta unul de altul si asteptau in tacere. tigrul, pantera sau ce era matza, venea si se aseza pe „favoritul” ei si acela ii devenea dresor. mi-a placut foarte mult ideea.
    iti dai seama ca voi incerca… si evident, daca voi reusi, voi face, nu doar un clip, dar un film de lung metraj… 🙂 🙂
    cateii cantareti ma stramba de ras. dar nu, al meu nu este. 😦 al meu latra la fiecare ambulanta, iar la muzica este lipsit de reactie… in sensul ca nu intra in hora cu vreun urlet a la luna…

    gina,
    voi v-ati lipit de un… rozator de clasa! 🙂 adevarul este ca toti rod absolut tot ce prind cand sunt mici, pana spre un an. al meu, de par ex, nu numai ca mi-a ros incaltaminte, haine, mobila, aragaz si ce alte obiecte aveau vreo margine de care sa se poata atasa… „matern”, dar rodea peretii!!!!!! si nu coltul peretilor! se infingea cu mica parte plata a botului in perete si rodea cu dintisorii din fata pana facae gauroaie. si era o pasiune pe el, chiar daca mai lua si ziare peste partea dorsala, de nu-ti imaginezi. am avut peretii plin de gauri pana a implinit ea vreun an jumate si m-am convins ca nu mai serveste tecuiala drept snack. am fost un om fericit camd mi i-am reparat…
    este trist ca a trebuit sa-l dati, dar… sper ca ati gasit pe cineva care l-a vrut.
    am si eu o amintire trista… am avut un iepure. da! foarte dragut. incredibil. se purta ca un catel si era foarte atasat de mine. incet, incet, i-am rastrans spatiul alocat, de la toata casa, la o portiune ingradita, pentru ca nu reauseam sa-l educ cu usuratul la „colt”. mai apoi a trecut intr-o cusca, pentru ca ne-am lipit de nou mobilier. in timp, devenise foarte trist. mi-era mila de el. mi-a venit o ideea salvatoare! sa-l dau cuiva care avea curte. l-am dat. a murit in trei zile. si acuma ma bantuie faptul ca am vrut sa-i fac un bine si i-am facut de fapt un rau… 😦
    i-am transmis salutarile catelului!!!! daca nu vorbeste niciuna, le intelege pe toate… din intonatie. 🙂 el zice multumesc!

    aghi,
    ma bucur ca ai asternut si tuy poveste. chiar trecusem deunazi pe la tine si ma gandisem sa te invit, stiind ca ai si catel si pisica, dar te-am vazut atat de prins cu voturile, incat mi-a imaginat ca numai de ghidusii pisico-catelice n-ai.
    al meu catel este cocker spaniel… 🙂 de aia este atat de agitat!
    chiar ma gandeam, dupa ce ti-am citit istorioara, ca anumiti catei au parca o inclinare spre „delicatete”. cu atat ma imult maidanezii. ma si intreb cum. probabil ca neavand parte de rasfatul pe acre il are un caine cu stapan de mic, isi cunoaste lungul nasului… oricum, l-ai scapat de la moarte, asta-i clar. doar dintr-atat ai o karma mult mai buna! 🙂
    ma intreb cum nu s-a ofuscat pisica atunci cand i l-ai adus acasa. de obicei nu le convine… competitia. 🙂 sau poate unde era invatata, de vreme ce ai mai avut catei inainte…

    valecano,
    deci si tu tot ghidus? observ ca se vede chiar din link. este de la foarte bine in sus! 🙂

    marius,
    si asta m-a facut sa rad… ca si pe gina. multumesc ca l-ai pus! esti maestru la a gasi videouri incredibile tu.
    deci, da opera imi place. iar asta a fost prima la care am si ras! nu speram la asa ceva. 🙂

  19. anamaria!!!!!!
    bine ai venit!!!!!! si un pupic!!! 🙂
    vreau sa aud de la tine: MI-E BINE! sau „MAI BINE”… sau orice cu BINE in el.
    si mie mi-ai lipsit!
    take your time! eu, ca si ceilalti am ramas unde ne-ai lasat. 🙂 tot aici ne gasesti…

  20. ghidus – neghidus, macar simt ca am ceva de zis…asa ca pe ei pe ei pe …lor 😛

  21. Cocker spaniel – agitat soi ti-ai ales… pe ala nu cred ca-l lasi singur in casa sa pleci ca pe când vii toata scara blocului te asteapta 🙂 🙂 :-)… cu batatorul de rufe

  22. Azi si domnita mea a avut un vis – ceva de genul asta…

    🙂 🙂

  23. manon,
    nu l-am ales chiar eu… dar imi place de mor, chiar si asa, nebun si zvapaiat cum este. cand il aud noaptea proptindu-se in usa mea si foranind multumit, sunt pentru cateva secunde fericita… (nu, nu doarme cu mine… pentru ca totusi eu sa pot dormi… 🙂 )
    totusi, este cuminte cand este singur. l-am invatat cu un trick de cand era mic. ii dau un rasfat… un biscuite si-i spun… tot pe omeneasca… 🙂 sa fie cuminte. asta-i semn clar ca plec. nu l-am auzit niciodta latrand cand ma intorc acasa… si nici complains de la vecini. norcul meu.. si al catelului… ca altfel trebuia sa ma mut… cu cortul…

    mortal si video-ul tau. 🙂 bietul catel… a avut cosmar… cat de patruns era…

    valecano,
    ghidus, ghidus, dar rasul de azi nu era adevarat… nici nu era ras… of.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

  • Blog Stats

    • 60.710 hits