Pierdut trup. Ofer recompensa.

E un spectacol de neuitat acela
de-a sti,
de a descoperi
harta universului in expansiune,
in timp ce-ti privesti
o fotografie din copilarie!

E un trup al tau, vechi
pe care l-ai ratacit
si nici macar un anunt, dat
cu litere groase,
nu-ti ofera vreo sansa
sa-l mai gasesti.

fragment din „Sunt un om viu” – Nichita Stanescu

*

*

*

*

eumica

frageda absolventa a cursurilor de invatamant inferior

a carei uriasa realizare era ca stia sa se lege la sireturi

acuma, ca am rupt si misterul infatisarii mele fizice, ma retrag totalmente ne-misterioasa in setul de intrebari si mirari la care m-am supus singura scormonind in albumul naftalinic…

miane vin cu sotronul!

P.S. Cum nu cred ca-mi va mai gasi careva acest trup, daca aveti chef si timp, insirati-mi si mie, va rog, drept premiu de consolare, cea mai veche amintire a copilariei voastre. Poate imi dati curaj sa v-o spun si eu pe a mea, cu toate ca-i usor macabra…

Reclame

27 comentarii

  1. neata bre Lumsule! apai bre… cred ca pozei mele din copilarie i-ar fi placut de poza ta! hihihi chiar daca aici semeni cu „al mic”, cind era mic, al sti tu cui! hihihi sau el semana cu tine? mda, asa mai repede…
    o sa scormonesc si dupa amintire bre… revin mai pe seara, pe racoare…
    hai pa Lumsule!

  2. UPS astea or fi lespele de care am tot auzit.
    Pe Gina o stiu, pe ingenua lumsa o vad acum…mai am pâna sa o cunosc pe actuala lumsa, transformata, schimbata, mulata pe „la zi”… dar tot e ceva. Tocmai am zarit radacinile 🙂 🙂

    Promit sa postez si eu cea mai veche amintire :-)… pare distractiv, si cum sar la gât la orice tema distractiva, let’s do it 🙂

    Cu cautarea trupului, nu-ti face probleme. Intre inima si creier apare spiritul, restul e cauciuc… deci no matter 🙂

  3. lepsele – a se citi leapsele (nu ca ar conta :-))

  4. nice…am intrat in chronosfera anilor 70?…lumsi you are so beautiful!…and your innocence so pure in B&W…cred ca acum esti si mai inalta!..your head its over bloggosphere…talking with the angels!…god bless you!…ioana de ce nu spune nici o vorba?…ea mi-a spus ca esti frumusica foc!…n-am crezut-o…scuze!
    ioannnnnaaaaaaaa…olariuuuuuu!…give us a sign!
    ce inghesuiala este astazi in tramvai!…air condition please!…cobor la piata romana!
    lumsa nu incepe cu macabrele…ca sunt sperios…spune si tu o poveste de amor scolar…sa-i zicem clasa a IV-a primara…cine statea in banca intaia?…tu probabil in ultima…ca erai cuminte cu bentita alba pe frunte si in plus cea mai inalta din clasa…
    nu te tragea nimeni de codite?….sau bateai toti baieteii cu echerul?…era la moda mi se pare….

  5. eu care sufar de o imaginatie acutperifericreciclatasifrontalmultiorgasmicghiocelata… astazi te vad cam asa:

  6. Imi amintesc mai multe; unele nostime, altele nu prea;
    Una din clasa a treia.
    Venise in clasa un baiat nou- ii scriu si numele, ca tare as vrea sa-l vad.-Rodeanu Cezar- Titi!!
    Tatal lui era inginer si reconstruia un pod peste Arges, in satul meu.
    Eram premianta clasei. Concuram pentru locul de miss cu Aurelia, careia domnisoara invatatoare, in piesa pe care a pregatit-o cu noi, i-a dar rolul Albei -ca – zapada; eu eram imparateasa. Doar imparatesa. Zgripturoaica era alta colega.
    El era…ati ghicit : Fat- Frumos.Si de aici- galceava, parca si ceva ghionturi serioase i-am aplicat zanei.
    Intr-o ora, mi-a cazut penarul sub banca. S-au rasturnat culorile- erau 6.., creioanele. M-am lasat usurel sub banca sa le adun.Cine credeti ca se mai gasea acolo? Ati ghicit-TITI!!!
    Mi-a scris pe partea interioara a penarului- te iubesc!!!
    Ingeleti voi cum vine asta?

    Nu mai aveam nevoie de oglida fermecata!! Eram cea mai tare!

    F.F. a plecat in vacanta de vara- nu l-am mai vazut niciodata. Dar stiti ca m-am gandit la scena aia de nu stiu cate ori.Colega mea de odinioara este profesoara de chimie, ne vedem adesea si povestim…
    O, tempora…

    LUmsa, este frumusica foc!!!!Ce zice Aghi, ca seamana cu tine?El e gol…

  7. sau asa:

  8. lumsa, vrei sa aberez din nou? t-am mai spus: pe atunci aberam frumos si dramatic (uneori) dar mai stiam si partea ai dee comedie dintr+o trsagedie ca ma tot visam ba pe sub flori de zarzar, iubind un Danut, ba cautind cu fori de cires un castel ( ei cautau o fata, eu nu voiam sda o gaaseasca asa ca in carte), ba un sarcofagiu si uite-asa invatat-am prea devreme drama lui Ovidiu…
    maine am sa iti spun despre O vacanta la Roma si cum am plns o noapte intreaga cand m-am pierdut printr+o splendoare in iarba…
    gata… ca o patesc 🙂 🙂
    dooor de tineeee!!!

  9. MANON,
    adevarul este ca intotdeuana este fascinant sa te uiti la poze din copilarie, chiar mai mult decat la cele din prima tinerete… iti ami amintesti firave lucrusoare din acei ani ai copilariei, dar este asa un „gap” intre ce erai „atunci” si ce… ajungi mai tarziu, de te doare mintea. si totusi, tehnic vorbind, este acelasi… adn… acelasi suflet… mintea se modifica… si trupul si mai si. 🙂
    da, un fel de leapsa… in ltima vreme m-ati „trimis” toate – gina, anamaria, tu – in trecutul antic si de demult… ieri ii spuneam ginei la ea pe blog ca eu nu am amintiri palpabile din liceu. abia daca am cateva poze… ieri noapte citeam nichita si m-a stranit si el cu fragmentul de mai sus. am zis, gata, ma duc sa caut albumul. l-am gasit si, cum n-aveam inspiratie de ceva mai inteligent, am facut un post pentru voi… si v-am si cersit povesti… 🙂

    **************

    GINA,
    mercic frumos de povestioara! aia cu ghionturile mi-a placut rau!!! 🙂 esti prima la deschidere. sper sa-ti urmeze exemplul si restul. 🙂 super dragut… prima iubire… sa ti-o povestesc si eu pe mea… cu toate ca nu este cea mai veche amintire a mea (cea mai veche, cu riscul de a-l sperai pe marius, o sa o scriu mai incolo; trebuie s-o sun pe mama s-o intreb cati ani aveam cand s-a produs evenimentul pe crae mi-l amintesc eu si pe urma v-o povestesc).
    anyway, am fost mai precoce… m-am indragostit in clasa intai!!!! 🙂 cateva luni mai tarziu fata de poza de mai sus, unde abia terminasem gradinita…
    numele lui era valentin!!!! era un baiat extrem de dragut. brunet cu ochii albastri. la inceput ne „cautam” in reflectia din tabla… de ctae ori stergea draga mea invatatoare tabla, puteam vedea perfect in ea… si ma tot uitam dupa valentin… si el dupa mine… 🙂 n-a trecut mult pana am inceput sa mergem impreuna spre casa. aveam traseu comun pana la un punct. a fost o iubire mare… ca mai toate, dar nu multele, iubiri ale mele, doar ca n-a avut sorti la viitor, intru-cat el sa- mutat din cartier… of! cert este ca si acum mi-l aduc aminte… iar daca i-as sti numele de familie, l-as cauta pe google… 🙂 ma intreb daca si el ma mai tine minte…
    oricum, am o sensibilitate la numele valentin, din cauza lui… 🙂

    ps aghi nu zice ca seman cu el… ci cu altcineva – o cunistinta comuna. admit public ca aghis i cu mine ne cunoastem pe bune. adica ne-am vazut in multe randuri in viata asta…

    ************

    AGHI,
    nu te-am mai vazut pe aici de muuuuuult. dar stiu cat esti de ocupat la tine… 🙂
    mercic de compliment. sa-mi trimiti si mei o poza cu tine din copilarie… sa vad daca si mie mi-ar fi placut de tine, daca ti-as fi dat lopatica si caldarusa mea in parc…
    crezi tu ca aduc cu cine zici tu???? interesant… o fi. mai stii? suntem totusi, neamuri.
    te asptept cu povestea cand ai timp. las postul aici…

    ************
    MARIUS,
    tu ma strici de ras in permanenta… cu gaselnitele tale pe youtube!!!!! iar asocierea cu cyber… si alta dimension… si rap…. este mortala. si shirley mi-a placut. bine arata si arata femeia asta. si-mi si place ca actrita…
    n-am avut nicio secunda intentia sa va/te induc in eroare… ERAM frumusica, copil fiind. nu mai sunt! nu stiu de ce, ce s-a intamplat, dar sunt departe rau de frumusetea clasica. iar daca nu ma crezi, intreaba-l pe aghi, ca el ma stie…
    povestea de dragoste am pus-o mai sus. stateam in banca a doua, pe mijloc… in clasa intai. pana si asta-mi amintesc. valentin statea pe randul de la geam, cateva banci in urma mea… 🙂 cea mai inalta din clasa am devenit abia in clasa a v-a…
    iar de povestea macabra nu scapi!!!!! nu este atat de groaznica… o sa vezi. are si partea ei de hilar… pentru ca era privita/inteleasa prin mintea unei piticanii de 5 ani, cred. trebuie sa confirm, cum ziceam, cu mama intai. eu am amintirea, dar nu stiu cati ani aveam atunci… deoarece nu intelegaem conceptul de varsta la ora aia…

    *****************
    va astept povestile si/sau pozele din copilarie!!!!!!!!!! promit sa rad cat pot!
    weekend frumos i continuare!

  10. anamariaaaaaaaaa,
    azi am o zi frumoasa! mi-au venit si prieteni vechi in vizita!
    astept povestioarele tale, neaparat!!!!!!!!!!!!!!! sa vii cu ele cand ai timp si sa mi le lasi aici! presimt ca o sa-mi placa mult… si aberatii si tot ce ai chef!
    te pup,
    🙂
    **********

    si, ca sa fiu echitabila, va pup pe toti! 🙂

  11. Mai nu stiu cum stateati voi cu sectorul dragoste la vârste fragede. Eu aveam, constient acest sentiment cred ca, de pe al vreo 3 ani. Mi-l aduc aminte perfect. Tinjeam dupa dragoste. Dragoste imi lucea in ochi, sunt sigura caci nu stia sa fiu ascunsa. Am fost intr-o permaneta indragostire. Ma indragosteam usor. Cerintlele erai
    1. sa fie baiat (asa in jurul vârstei mele… dar mai bine mai maricel)
    2. sa stie ceva, adica sa exceleze in ceva, sport, aspect…

    si GATA.
    Cu astfel de cerinte multi treceau pragul incontientei mele amorezari. Totusi nu aveam mai mult de un iubit, niciodata. Nu-mi marturiseam in cuvinte sentimentele desiiii cred ca erau mai mult decât vizibile. Nici ceilalti nu o faceau. Niciodata :-). Si atunci eram foarte nedumerita. Eu umblam dupa prezenta lor… ei n-aveau treaba.

    Prima. Chiar prima era asa pe al vreo 4-5 ani si a durat pâna pe la 14-15 ani. Ma indragostisem de baiatul doctorului ce facea autopsii la morga :-). Nu va speriati povestioarele lui Manon contin intotdeuna o mica portie de grotesc:-) Cel mai tare joc era, dea „v-ati ascunselea” prin subsolurile Morgii. El stia bine coridoarele… dar noi astialalti… mamaaaaa ce spaime bagam. Il chema Ruja Nelu. Am copilarit impreuna pe dealurile parcului Clinicilor din CLuj. Eram petrecut mult timp impreuna. Am asteptat ani de zile vreo atentie, ceva… vreun semn prin care sa-l vad ca avea aceleasi sentimente. NIET! Nu a fost nimic… mie mi se parea frumos si destept….

    Nu l-am mai vazut ani de zile. ne-am intâlnit intâmplator dupa vreo 10 ani. Era muncitor simplu, nu ii placuse scoala, se casatorise. Avea copii… nu mai simteam nimic pentru el. Strange ce ciudat vad copii lucrurile. Acuma râd, ca no, in ochii de copil lucrurile au alta scara de masurare 🙂

  12. Lumsa, buna si desteapta mea prietena, tu esti unul dintre motivele pentru care iubesc si urasc deoptriva Internetul , ti-am promis o poveste; ti-am lasat-o la mine, acasa….

  13. manon,
    super dragut. ce-mi place!!! stiu mai nimic din voi, din vietile voastre, dar, iata, ajung sa cunosc amintiri din copilariile voastre…
    🙂 a durat mult povestea ta de amor… cat era el de macabru…
    tu, vad ca ai fost cea mai precoce… 3 ani!!!!! wow! adevarul este ca aveai si standarde usoare…. si doar doua. 🙂 tu macar aveai… eu nu aveam niciun standard la varsta aia… era sfantul „picat cu tronc”…

    anamaria,
    abia astept sa citesc… dar azi m-am nimerit intr-o stare de fier forjat… caut apratul de sudura, sa-mi dau drumul la cusaturi… vin imediat ce pot.
    🙂

  14. neata Lumsule! hihihi ce ma distreaza! apai la voi prima amintire ii legata numa de baieti? vad ca de mici numa la asta va e capul…. hihihi
    bre, la mine aia cu fetita vecinului ii a 2a… asa ca ti-o zic pe prima, asa cum cerusi! ii pe juma amintire, juma povestita de ai mei.
    bre, io ma nascui in Bucuresti, da ai mei parinti si bunici stateau la curte, pe Labirint, undeva pe linga Popa Nan. sau Hala Traian, hihihi vb. cintecului…
    si ca orice om gospodar pe vremea aia, avea fel de fel de oratanii pin curte.
    gaini, rațe, chiar si un curcan cu ale lui curci, porumbei si iepuri…
    si io printre ele… aveam fro 3 ani juma cred, si-mi erau tare dragi iepurasii.
    numa ca intr-o zi, unul din ei, mare si frumos, nu-s cum naiba ce si cum facu de-si prinse piciorul intre doua scinduri de la cusca sau in plasa, da atit se zmucise peste noapte, ca-si rupsese si pielea si cred ca si piciorul. plus ca din alb, acu era juma rosu! si ghinionul facu ca io sa ajung primul sa-l vad si sa-l chem iute pe bunicu!
    care om constient fiind, imi explica pe indelete ca bietul iepuras nu mai are nici o sansa, pierdea singe, asa ca trebuia sacrificat si scutit de chin… adica sa-i ia frumusel gitul dupa ce-i aplica o lovitura zdravana in cap! hihihi bre! io va zisai ca-i oleaca macabra!
    oke, toate bune… io, dupa smiorcaiala de rigoare, baiet inteligent fiind de mic, intelesai rostul trebilor astea… oke.
    deci taiat, gatit cu masline si vinisor, papa bun, miam miam, burticu plin! hihihi
    eee… si trecu oleaca de timp si-ntr-o dup-amiaz, nu-s pa unde ma cocotai io, da mult n-am stat cocotat si m-am trezit pe jos, cu genunchiul belit zdravan… si cu singele care deja imi ajunsese la sosete, m-am dus si m-am asezat cuminte pe un scaunel in fata bucatariei si am inceput sa pling! hihihi bunica dete alarma… aparu mama… ce-ai patit? te doare? de ce plingi?
    la care io baiet distept ii spusai ca am cazut, nu ma doare, da pling ca-mi pare rau ca acu trebe sa-mi taie gitul! hihihi numa ca sa-i spuna bunicului -in timpul asta aratind o frumuseata de cucui in frunte- ca nu mai trebe sa-mi dea in cap, ca m-am lovit singur!
    mde… si asta facu deliciul familiei si al vecinilor timp de fro citiva ani… cind alinarea tuturor loviturilor si taieturilor era concluzia ca: las, ca nu-ti taie nime gitu!

    placu amintirea bre? mie da, aproape uitasem de ea…
    hai pa si mai astept provocari d-astea!

  15. sedeam pe o patura in carouri, intr-o curte fara iarba, in spatele unei case de tara care arata intr-un fel anume. eram iubita de doua femei pe care si eu le iubeam. bunicile mele amandoua erau cu mine pe patura. vedeam un copac stufos langa casa. un baiat mare tragea cu un pistol cu ventuze intr-o tabla cu cercuri concentrice albe si negre. un alt baiat, mai mic, dar tot mare, vroia si el sa traga dar nu era lasat. cred ca si eu as fi vrut. este cea mai veche amintire a mea. nu stiu de la ce varsta. se presupune ca la acel moment descris in amintirea mea nu puteam avea amintiri. poate este doar amintirea amintirii altcuiva povestita mie. cert este ca de atunci am, cred, singura poza cu mine si cele doua bunici ale mele, impreuna.

  16. woww
    ce frumos am nimerit in mijlocul povestilor cu piticanii dupa cum spune tag-ul postului
    lumsa frumusete de copila care stie sa-si lege sireturile ai creat aici o lume in care micul print e fericit
    o sa caut si eu o poza din copilarie si promit sa ti-o arat
    pana una alta intru in cercul lepsei tale cu cea mai veche amintire
    aveam vreo 2 ani si pentru ca parintii mei erau foarte foarte tineri am avut placerea de a-i insoti la mare acum din povestile mamei stiu jumatate din povestea mea din amintirile mele cealalta jumatate
    de plaja si de apa nu-mi amintesc prea bine dar imi amintesc camera de hotel mai bine zis balconul care comunica usor cu balconul vecinelor, doua nemtoaice batrane la care fugeam de cate ori ma apuca damblaua, ele vesele de companie din amintirile mele erau la varsta a treia acum cat poate judeca un copil de doi ani si ceva 🙂
    incercau sa comunice cu mine cele mai de seama discutii erau chicote si zambete de cateva minute si apoi fugeam la ai mei, pana au intreles cum ma cheama si ma strigau ele pe balcon , veselia mea evident aceste perinndari s-au inlatuit cateva zile cu bucurie de ambele parti ale baricadei iar inainte sa plece m-au sarutat pe frunte lasandu-mi amprente cu rujurile lor si ca amintire doua sticlute de parfum in miniatura un chanel si un shalimar pe care mama le-a pastrat cu sfintenie drept amintire
    imi amintesc din aceea perioada de o incapere mare si zgomot asurzitor de picioare care nu conteneau sa danseze si un om mare care m-a luat ij brate si m-a leganat pe ritmul muzicii din cele spuse de mama se pare ca mergeam in discoteci seara de seara si intr-adevar un tanar m-a luat in brate si m-a valsat la un moment dat, partea cea mai amuzanta este ca eram o mare belea pe capul alor mei, rezistam pret de doua dansuri dupa care plangeam ca vreau acasa, ajungeam la hotel si plangeam ca vreau la dicoteca asta zilnic
    cat despre indragosteala hahaha aici sunt tare aveam 5 ani si ceva si m-am indragostit de cezar un brunet coleg de gradinita care facea schi precum subsemnata si cu care ne dadeaml intalnire dimineata in fata blocului sa mergem impreuna la gradinita iar parintii nostri respectau intalnirea noastra si se amuzau copios cum ne tineam noi de mana si mergeam agale asta pana in ziua in care cezar s-a mutat si n-am inteles niciodata de ce a trebuit sa plece in america unde e america si de ce e mai bine acolo
    este si aici o parte amuzanta, la varsta aceea eu stiam deja sa citesc nu conteaza de ce si cum si cat citeam pacala si tandala al mitru zeii si eroii si alte povesti, indragostindu-ma de cezar am gasit in biblioteca alor mei o carte pe care scria mare cezar si am vrut sa o citesc, evident ca n-am inteles mai nimic si ca mai mult de primele pagini n-am reusit sa avansez dar reveneam de fiecare data sa inteleg cine e cezar
    cu plecaciune multumesc lumsa de sansa de a ma intoarce la aceste amintiri
    cu plecaciune multumesc si celorlalti pentru crampeiele din lumea copilariei lor
    cu plecaciune multumesc copilariei ca exista
    si oamenii mari nu inteleg niciodata cand desenez o palarie ca este un elefant mancat de sarpele boa http://www.peakoil.net/images/PetitPrince.jpg
    aici ti-am gasit trupul lumsa 🙂

  17. DRAGILOR,
    mi-ati facut o mare bucurie cu povestile voastre! dintr-o gluma, mai mult, si o cerseala de povesti la care nu stiam daca o sa va prindeti, am ajuns intr-un univers atat de dragalas: mintea copiilor!!!!!!!!! nici nu speram ca veti fi atat de generosi cu mine… dar ma bucur ca ati fost. 🙂 si sper s-o faca si cei care au ramas restantieri: ANAMARIA si MARIUS… si altii care s-or mai nimeri pe acesat pagina…

    SCENA,
    cum spuneam… iata ca acest post mi-a strans si vechi prieteni… cu toate ca tu faci parte din stravechii prieteni, de crae mi-am agatat atata suflet in viata asta… 🙂 asa ca ma bucur cu atat mai mult sa te vad aici, cu paturica ta in carouri cu tot. amintirea ta „calls home”… cum s-ar zice… mi se cam inmoiae sufletul… dar asta nu-i nimic iesit din comun… ce de viata, iubire!

    GALA,
    mortale si amintirile talei!!! 🙂 si l-ai adus si pe „micul print”, atat de drag tuturor, aici. de fapt, cred ca se preteaza la fix… el si cu noi, sub forma de piticanii ale trecutului. copilaria este un univers miraculos…
    acuma, vorba e, ce ma fac eu cu promisiunea… „ofer recompensa”. am zis-o asa, la plezneala, dar nu m-am gandit ca cineva chiar mi-l va si gasi – trupusorul… 🙂 acuma va trebui sa vin cu o idee… cum sa te recompensez. gasesc eu o varianta!!!!

    AGHI,
    de departe, iti spun, si fara de intentia de a minimliza farmecul celorlalte povestioare de aici, povestea ta este cea mai simpatica, pentru ca reflecta felul in care functioneaza o minte de copil!!!! 🙂 imi si imaginez ce-o fi fost in sufletul tau, crezand ca o sa ti se taie gatul… super misto! cred si eu ca ai fost… faima si mandria parintilor……:)
    da, noi, fetele, se pare ca suntem cu germenele iubirii in cap de cand suntem niste galme… voi, baietii, mai putin. oricum, iubirile lasa amintiri mai profunde… o sa vezi, totusi, ca si fetele pot avea o prima amintire care sa nu aiba de a face cu iubirea – povestea mea cu care tot amenint…

    inca o data, multumesc la toti! si!!!!!!!!!!!!!!!!! mi-a mai venit o idee… DACA IMI VETI TRIMITE POZE CU VOI MICI, PROMIT SA FAC O PAGINA DE POMINA! ce ziceti? aveti curaj sa-mi incredintati asemenea comori… poze cu voi mici? daca da, lasati-mi link sau trimeteti-mi pe mail: lumsa101@yahoo.com.

    o zi/saptamana buna, galmelor! 🙂
    „palaria”

  18. Servus!
    îmi dau seama că acea amintire, cea mai veche, probabil nu există, nu MAI există… ţin minte ACUM ceva: eram cîţiva, într-un parc, lîngă o grădiniţă, nişte prichindei în şorţuleţele alea albastre (echipamentul… uniform), cu fundiţe roşii parcă la gît… şi alergam prin iarbă… cred ca pe ici pe colo erau flori de păpădie, galbene (hmmm îmi amintesc că pe atunci păpădia aia galbenă apărea parcă prin jurul zilei mamei, adică primăvara venea aşa de repede!) Şi la un moment dat unul dintre noi a călcat şi omorît un pui de vrabie… ţin minte că atunci am luat puiul acela şi l-am aşezat in scorbura unui copac aflată la îndemînă şi că am legat de trunchiul acelui copac cordonul şorţuleţului meu… şi am spus că acel cordon este semnul de doliu pus de noi acolo… apoi, nu ştiu de ce (sau poate ştiu…) am făcut cerc în jurul copacului şi am început să dansăm. de bucurie….
    mai tîrziu, tot copil fiind, la o înmormîntare, cu alţi copii alergam şi dansam în curtea aceea, tot de bucurie (nu ştiu de ce…) probabil observasem noi că lumea acolo prea se cinstea, mînca şi bea, ca la nuntă… 🙂
    Toate cele bune!

  19. nici un baiat nu are amintiri de-ale iubirii copilaresti… numai noi muheres.

    Eu dupa idila cu baiatul de la Morga… in vara urmatoare eram indragostita de altul din Turda :-). Dar de data asta datele se schimbasera. Si respectivul raspundea oarecum. Varã-mea s-o prins ca e rost de ceva idila la mijloc si ne-am jucat ceva joc unde pedeapsa era sa-l sarut de domnisorul. Pedeapsa o primisem undeva pe la ora 16. La 7 seara inca nu dadusem pupicul… dar si oamenii din jur erau de neinduplecat. Toti inca nu-si perdusera speranta :-).
    Pe la 7:30 n-am mai rezistat presiunilor, pe cânt erau toti obositi de insistente… am sarit pe el. L-am sarutat FULGERATOR… pe obraj cred 🙂 si-am tâsnit-o la sanatoasa cât m-au tinut picioarele. N-am ajuns chiar in Cluj pe când m-am oprit… dar nici nu mai era mult 🙂

    A treia oara n-am mai ratat nimic – si a fost definitiv 🙂 :-). Hotarâta fata, mai greu a fost pentru el 🙂 🙂

  20. KISSES

    La inceput a fost cam asa

    si cam asa…

    si dupa atatea experiente infantile am devenit matur si mi-am creeat responsabilitati in relatiile cu doamnele…
    am hotarat sa nu am relatii atat de intime decat cu persoane peste 18 ani…dar si foarte profesionale…asadar la varsta maturitatii de cca 14 ani pupam numai profesoarele la scoala…care erau surprinse nu stiu daca placut sau nu…oricum se plangeau parintilor…ca ar trebui sa ma tina in frau putin…anyway cand ma intrebau pe mine personal de ce fac asta…le raspundeam cu sinceritate adolescentina:….sa vedeti doamna eu cand eram mic…de cca 7 ani mergeam la tara si acolo pe camp uneori mai adormeam printre spicele de grau…fericit de natura vesela si insorita…dar intr-o zi de seceris…nu departe de mine au trecut doua tractoare care din greseala s-au ciocnit…rotile lor au zburat in toate directiile…si din pacate una din ele…mi-a aterizat pe cap….trauma asta m-a facut sa devin foarte special atunci cand ma apuca subit o criza de pupat cu o lady …bineinteles tovarasele profesoare nu prea stiau ce sa creada…oricum preventiv mi-au scazut nota la purtare recomandand parintilor sa vizitez uneori si un psihiatru…la care am fost si m-a declarat perfect normal dup ace am avut o discutie savanta pe marginea romanului “fructele maniei”
    …cel mai mult mi-a placut profa de limba Latina…avea miros de levantica…nu stiu de unde…si cred ca nici acum nu are probleme cu flurturii…eu da!

    sper ca lumsa este multumita de povestile mele eroticoilustrate ….si nu-I mai sunt dator cu nimic!
    deci mai ramane de asteptat numai o singura confesiune ca sa poata fii inchisa sesiunea inteleg!
    Astazi recomand responsibilitate si igiena totala in relatii amoroase
    nu conteaza varsta avand in vedere pericolele existente atat de cunoscute…

    Apropos la un kiss intre 2 persons se schimba automat cca 45 de microbi diferiti…ma gandesc eu asa…daca se pupa o negresa din angola cu un eschimos…si dupa aceea se analizeaza toti microbii…sunt numai 90 sau mai putin?…nu de alta dar la polul nord…din cauza frigului microbii se dezvolta greu…

  21. vreau sa mentionez ca prof de rusa avea miros de zmeura…probabil din cauza ursilor siberieni…si cea de matematica…mirosea vesnic a cafea turceasca!!…altceva nu-mi mai amintesc!

  22. precum spuneam 🙂

    Aaaa apoi cu profesoarele. Aveam o proafa’ de geogra in liceu. Era destul de inatoaca, usor baltata la fata, dar se imbraca cu muuult bun gust. Era unguroaica. Eu stateam in prima banca, la ora ei… si observasem intr-o ora, cum podiumul profesoarei era mai inalt decât nivelul clasei, trecerea de pe un picior pe altul se lasa cu o scena precum cea din „Basic Instinct” – adica vedeam desuul (chilotul ca sa zic asa).

    In pauza n-am scapat ocazia sa zic secretul si la ceilalti… si dintr-odata, toate orele devenisera foarte interesante. Toti aveam atintiti ochii, foarte insistenti asupra ei, toata ora :-). La final trebuia sa spunem ce culoare aveau “respectivii”. Daca venea de o ora la alta, cu alta culoare!? Daca erau cu dantela au ba… Mie imi placusera o pereche roz… 🙂 :-). Si acum am imaginea respectiva in memorie… techergeii de copii…

  23. Despre o profa( dar nu subsemnata)

    Eram in clasa a VI-a.- doua clase paralele- fata in fata. Profa de rusa nu intarzia niciodata. O chema Olga si avea ochi cenusii.
    In ziua aceea a intarzit( era navetista, venea de la Bucuresti).
    Cineva de la noi din clasa i-a provocat pe cei din clasa dusmana.( si proful lor intarzia.) S-a pornit o bataie.. fiecare da cu ce apuca.
    Erau si doua maturi!!
    Intr-o asa invalmaseala, nimeni n-a observat ca profa nostra a aparut. Confundata de fiecare clasa cu inamicul, a primit cam multe maturi in cap din partea ambelor tabere, pana cand a aparut salvatoarea- femeia de srviciu.

    Era frumosa, dar intarzia. Shi nici nu era prea ordonata.Aveam shi noi piedestal
    Purta o fusta gri.Stramta.
    Shi cum scria la tabla, i se desface fermoarul din spate.
    Pe dedesubt mai aveao fusta- albastra.
    Cineva a ras, profa s-a intors .
    S-a facut linishte.

  24. 🙂 🙂 🙂 copiii nu scapa niciodata momentele penibile, ridicole…

  25. hai ca m-ati distrat de nu mai am aer… 🙂

    MANON,
    bine ca ai dat startul la pupaturi… ca altfel nu… pupam noi marturiile lui marius!!!! 🙂 pupacioasa erai!!!!! eu, recunosc ca eram, dar in familie… pana m-am pupat cu un baiat a durat muuuuuuult. nici nu vreau sa zic cati ani aveam, ca ies din cadru si ma fac si de ras… dupa ce m-a oisnuit cu ideea pupatului in afara familiei, a fost mai usor… hihihi. oricum, ca idee, gasesc ca pupaturile sunt hilare… nu saruturile… ca sa nu facem confuzie.
    oricum inteleg ca erai buna si la alergarea viteza……. 🙂
    cat despre profe… prea sexi… am avut si eu una. doamne cat de cuminti erau baietii la clasa ei. iar ea avea bunul obicei sa stea pe pupitrul primei banci! 🙂 nu purta si fuste scurte, dar avea niste picioare!!!!!!
    **********************************

    GINA,
    🙂 aproape ca-mi iesisera din cap… bataliile! luptele cu caiete si carti, sandwiches si penare… dar, maturi!!!!!! 🙂 biata profa. adevarul este ca multi profi ajung in situatii penibile uneori… si au de a face cu infantilisme si teribilisme strigatoare la cer. eu ma mir cum de suporta, dragutii… eu, daca as fi profa, as veni la clasa cu biciul… si pe copiii dracusori i-as prinde cu carligul de tabla…. 🙂 wow, ce bine ca nu sunt profa!!!!! glumesc, glumesc!!!! dar profa de piticanii nu m-as face!!!!
    ***********************************

    FLAVIUS,
    traznet amintire! ceremonie funerara… aviana, ritual inventat ad hoc, dansul si voia buna. exista inca populatii care iau moartea cu usurinta si detasare… si au ritualuri similare cu ale copilariei tale. 🙂
    de unde deduc ca baietii sunt marcati de evenimente tari, eventual pertinente la… mersul lucrurilor in viata (vezi mai sus pe aghi 🙂 ). moartea este un amanunt care impresioneaza, cand esti foarte mic… cu toate ca reactiile in fata ei sunt hilare. am si eu una.
    *************************************

    MARIUS,
    de aia iti duc dorul cand te arati prea rar! pentru ca atunci cand te arati, eu ma stric de ras. 🙂 da, nu am schimbat setarea (o voi face chiar acum)… si ai stat in pending, dar sper sa revina lumea sa-ti vada tuburile si sa rada ca si mine. al doilea este terminal. mai ales cum se termina. demential!
    dar, ia spune-mi, de ce nu ma mira pe mine ca ai fost atat de pupacios la viata ta???? hmmm. si auzi la el… profele! si le mai si identificai dupa miros. 🙂 ce univers trebuie ca aveai tu…
    amuzant rau… evolutionismul pupatului! si, la final, si educativ!!! o sa-mi cumpar un telefon special pentru pupat! cu auto dezinfectare programabila… ca sa nu-mi iau chiar microbii mei. o sa-l numesc „kiss me clean – phone”. o sa traiesc 7000 de ani…
    ba da, imi mai datorezi!!!! cu toate ca nu-mi place termenul…….. O POZA!
    am chemat la „arme” ieri. nu m-ai auzit ca erai cu urechea in… „telefon”, hihihi, cu siguranta, dar repet si acum!

    LASATI-MI O POZA, PLEASE!!!! GALA DEJA MI-A TRIMIS!!! (cuminte este fata asta!) DACA NU AVETI DE CAND ERATI PITICANII ADEVARATE, VA ACCEPT SI MAI MARI, DAR SA NU FIE CHIAR DE LA NUNTA… 🙂

    @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

    si, in sfarsit… povestea. am vorbit cu mama, evident, dar am uitat sa intreb, iara evident…

    cu toate ca nu stiu cati ani aveam, cert este ca eram atat de pitica, incat nu vedeam in…. cosciug! si tare as fi vrut…
    (era tataia din partea tatalui. se stinsese absolut aiurea – am aflat asta mai tarziu, de la mama. alunecase pe scarile pasajului de la lipscani, intorcandu-se de la servici. cu toate ca, tot din spusele mamei, era de o pedanterie si eleganat rara pentru un barbat… care era doar maistru, nimeni nu s-a intrebat de ce o fi el intins pe scarile pasajului. nu pana dimineata, cand deja era prea tarziu. era iarna.)
    deci. cosciugul era pe masa. lume destul de multa, trista, vorbe in soapta… trebuie ca imi parea un mister total. eram atrasa enorm de cosciug, de tataie, de faptul ca observasem o comotie in jurul capului lui, din care eu vedeam prea putin… servetele, vata, vorbe fara inteles (acum stiu despre ce trebuie sa fi fost vorba). in fine, toate ca toate, pana cand am vazut cum varfurile pantofilor lui tataie se departeaza unul de altul. o noua comotie, cineva le-a reapropiat. ele s-au departat din nou. aveam vizibilitate buna la varful pantofilor, pentru ca se inaltau din sicriu. acest „joc” al pantofilor a fost curmat de cineva care a venit cu o panglica si i le-a leagt. moment in care eu am izbucnit in ras si, chiar daca am incercat sa ma controlez (ceva imi spunae ca nu e ok sa rad), nu am reusit. mama m-a scos din camera si m-a dus la noi. locuiam in aceiasi casa, dar cu intrari diferite.
    cum m-oi fi framantat eu pe acolo, nu-mi aduc aminte, dar cand am auzit voci si agitatie afara, am iesit, roasa de aceiasi curiozitate, mai ales ca de acuma imi fusese interzisa, sa vad ce se intampla. asta face partea a doua a amintirii – coborarea sicriului de la terasa! nici nu stiu daca mai preocupam pe cineva, daca m-a vazut cineva cum ma zgaiam la situatie…
    camera in care era tataie dadea intr-o terasa (accesul prin casa, spre cealalta iesire, era inca si mai dificil… realizez acum). de la terasa se cobora in curte, pe o scara, care nu stiam ca este mobila pana atunci, si care era dispusa intr-un unghi dificil pentru coborarea unui sicriu… initial, au incercat pe scara, n-au reusit. au facut cale intoarsa. au dat scara la o parte si pe urma l-au coborat intr-un mod ciudat, usor aplecat, cu franghii, parca – unii tineau de pe terasa, altii stateau jos sa-l… „prinda”. eu eram sigura ca tataie o sa cada din „patul” lui si ma fascina imobilitatea lui… si faptul ca nu zicea nimic… ca nu se implica… plus ca puteam sa-l vad bine. de la acel punct incolo, nu mai retin altceva. fie m-a filmat mama si iar m-a bagat in casa… fie nu mi s-a mai parut impresioanant.
    si aceasta a fost primul meu encounter cu moartea… alta amintire cu tataie eu nu am.

  26. morbidetze… little scary movie for everybody 🙂 – this is a new theme.

    Mi-am facut tema de casa – cu piticania.

  27. te-am speriat, huh???????? vezi ca nu mai esti copil??? 🙂 nici eu…. gggg. si eu privesc moartea cu alte sentimente acum… chiar si cand este pe partea cealalta a globului… unde eu nici n-o sa ajung vreodata. dar, atunci, imi parea cu totul altfel… chiar hilar. cu toate ca undeva, intr-un inconstient anume, stiam eu ca e ceva iesit din comun… de aceea l-am si retinut, episodul, cu asemenea lux de amanunte, cred. era prea mult mister. cert este ca nu am nicio alta amintire mai veche decat asta…

    si tu esti cuminte din cale afara, daca ti-ai facut tema! 🙂 ma mandresc cu voi doua. daca si mici tot asa cuminti erati, cred ca ai vostri parinti erau vesnic fericiti.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

  • Blog Stats

    • 60.710 hits