The Kabalah’s 72 guardian Angels

Conform mai multor religii, ingerii sunt niste fapturi semidivine menite sa ne ocroteasca. Printre aceste religii se numara Judaismul, Christianismul, Hinduismul, Buddhismul, Zoroastrianismul si Islamismul. In mare parte comuni pentru toate aceste religii, ingerii sunt in numar de 72 si se incadreaza in 9 categorii – conform unor canoane asupra carora voi reveni mai jos.

Se presupune ca ei ne sunt dati de Dumnezeu sa ne ghideze atunci cand avem nevoie, sa-i putem chema pentru ajutor, sa vegheze asupra noastra etc. Conform Kabalei, fiecare din noi avem doi ingeri protectori. Deasemenea, se sutine ca fiecare din noi putem “invoca”, chema spre ajutor, oricare dintre acesti ingeri – chiar daca nu sunt “ai nostri” – pentru a le cere ajutor virtutile pe care se presupune ca le guverneaza ei. In detaliile foarte amanuntite pe tema in discutie, se mentioneaza chiar ca se poate “medita” asupra acestor ingeri, pentru eficienta maxima, intre anumite ore ale zilei. In acest scop se utilizeaza numele lor Judaic, care dealtfel este, in toate cele 72 de cazuri, o repetitie similara de silabe care au o incarcatura energetica specifica. (O sa le vedeti trecute si in paranteze intr-o forma mai fidela sunetului actual in Hebrew.)

Impartirea de mai jos este facuta si cu redirectionare/echivalenta in Christianism, conform celor noua ordine angelice – serafimii, heruvimii, domenii, puteri etc. – care si ele la randul lor provin din in trei “coruri” – ingerii purei contemplari, ingerii cosmosului, si ingerii lumii (cu toate ca mai exista un “cor” – ingerii energiei pure – aceasta implicand existenta in fapt a 12 ordine angelice).

Deasemenea, am inclus si denumirea Latina a acestora. Nu pentru a va confuziona, dar este intersanta interrelatia… mai ales pentru cei care au mai citit pe tema asta.
Totusi, o sa ma reduc la atat – ignorand… psalmii cu care sunt asociati fiecare din acesti ingeri sau alte date la fel de specifice si cu care nici eu nu sunt familiarizata – intru-cat nu am intentionat sa va suprasaturez cu amanunte. Si asa ma intreb pe cati dintre voi o sa intereseze acest post… (Ingeri!!!! Poftim!!! Cui ii pasa de ingeri in zilele noastre?)

Ce a stat la baza acestui post nu a fost intentia mea de a va intia… “religios”, ci de a va lasa spre citire acesta lista… angelica – un altfel de “zodiac” – cu care foarte putini sunt familiarizati, nu ma indoiesc. Plus ca, intre noi fiind vorba, la ultima poezie publicata, marea voastra majoritate ati “gustat” ideea de a “citi in ingeri”… Intamplarea face ca eu, in seara in care scrisesem poezia, chiar trecusem prin acesta lista! De acolo se nascuse si versul buclucas.
Dincolo de asta, de cate ori mi-am abatut ochii pe aceasta lista, m-a impresionat foarte mult coincidenta afirmatiilor despre toti cei pe care ii “citeam” si cunosteam foarte bine. Poate este o parere subiectiva, dar acest “zodiac”mi se pare extrem de fidel realitatii; ma si intreb de ce nu este vehiculat pe cat de mult sunt celelalte. Dar aici intervin eu! Il raspandesc.

PS In tema, o sa va las o piesa de pe sound-track-ul celui mai superb film cu… ingeri, despre iubire si “free will”…

****

NOTA: Nu cred ca trebuie sa mai specific, dar toate datele folosite pentru a alcatui aceasta lista a celor 72 de ingeri, si pe care am impartit-o in trei link-uri, sunt culese din diverse surse pe internet. Din pacate, nu am notat site-urile folosite ca sa pot da creditul meritat tuturor, pentru ca nu am avut habar ca il voi face public vreodata. Eu l-am intocmit cu vreo doi ani in urma, cu o mare dedicatie, deoarece nu l-am putut gasi intr-o asa forma, de “zodiac”, simplist, nicaieri pe net. Deasemenea, la vremea respectiva, am dat de cateva inadvertente, asa ca se prea poate sa existe pe ici, pe colo un coeficient de eroare informartiva.


Ordinul ingerilor purei contemplari

Ordinul ingerilor cosmosului

Ordinul ingerilor lumii

Anunțuri

8 comentarii

  1. Lumsa.
    propui o tema grea.
    Nu sunt pregatita sa ma”inscriu „la discutzie.
    Maine vreau sa citesc si apoi, indrazanesc.
    O seara frumoasa!

  2. gina,
    🙂 nu am intentionat sa lansez o discutie „tehnica”. este un subiect desuet si putin cunoscut. am vrut doar sa va las lista, pentru a va plimba ochii pe inca un fel de zodiac… in timpul liber. nici eu nu as fi stiut atatea despre ingeri daca nu mi-as fi bagat nasul in subiect, tocmai ca sa intocmeasc aceasta lista…. uneori am entuziasme care ma depasesc si pe mine insami. sunt lucruri pe care ar trebui, cu litere mari!, sa le fac si nu le fac… 🙂
    oricum, a fost greseala mea ca ma pus doar 8 ingeri ieri… dar ma luase somnul azinoapte. azi n-am. somn. asa ca am mai tradus o mare parte. in weekend ii rezolv si pe ultiumii…

    sa-mi spui daca te „recunosti”…

    weekend frumos!

  3. Da, Lumsa, m-am (re) gasit! este o chestie foarte interesanta; Itzi multzumesc mult!
    Andrei Pleshu a scris o carte despre Ingeri.Shtiam ca am cumparat-o, n-am avut timp s-o citesc; am cautat-o shi ,negasind-o, cred ca a luat-o fiul meu cel mic; nu cred ca tzi-am spus- locuieshte shi munceshte in londra de 4 ani- in vara am fost acolo; am vazut british museum, galeria de arta, madame tussauds.Dar cel mai important pentru mine a fost ca am vazut” la boheme’, cu un dirijor roman-Cristian Badea- a fost cadoul fiului meu de ziua mea- doua cifre-o sa zic pe ocolite, ca imi este cam ciuda- a doua 0 ,prima 6; itzi dai seama? doamne, cum fug toate!
    Ce m-o fi apucat sa-tzi scriu atatea traznai?
    Scuza-ma, te rog!
    Mult soare sa ai!
    Astazi recitesc toate poeziile cu ingeri alel ui Eminescu – m-ai pus la treaba cu tema ta!
    Multzumesc pentru vorbele deosebite de aseara!!!
    weekend placut!

  4. 🙂
    te-am pus la treaba… hihihi. eu si cu dilelile mele… ia uite ce fac!
    ma bucur ca te-ai gasit. i-ai gasit pe amandoi? mi-au mai ramas vreo cativa de tradus…
    altfel, multi inainte!!!! frumosi si sanatosi! 🙂 frumos cadou!!!
    am trecut si eu prin londra o data. aveam o escala incredibil de lunga si m-am dus sa dau cu nasul. frumos. mi-a placut. sper sa ajung intr-o adevarata vizita, someday. imi place umorul lor. cel mai mult m-a amuzat o expresie pe care o au in metrouri… „mind the gap”. nu stiu de ce, dar ma distra teribil…
    cu placere. daca vrei, mi-ar placea sa mi-o lipesti si mie aici. chiar mi-a placut compozitia lui marte. as vrea s-o am. 🙂

  5. Lumsa, ‘De-a valma’- adica martie, este darul meu pentru tine!
    Ma bucur ca ti-a placut!

    Si-a pierdut certificatul de nastere.
    L-o fi ratacit printre ifosele babelor.
    Sau l-a prins vreo flacara , cand a ars fruzele uscate din livada.
    Fara actul asta, nu-l mai recunoaste nimeni; fiindca s-a schimbat mult.
    Este un zanatic.
    Cand rade, cand plange.
    Intr-o dimineata, s-a sculat cu noaptea in cap. Si-a inceput sa cante. Cu toate glasurile deodata. Rasuna padurea.
    Brusc, s-a razgandit. Si-a amintit ca mai are pe undeva niste valatuci de vata rece.
    Si-a inceput sa toarca.
    Cand a obosit, s-a culcat. Cu fata spre rasarit.
    S-a trezit intr-o ureche. Care-i tiuie. Rau de tot.
    A inceput sa vajaie.
    Si sa izbeasca.
    Sa urle.
    Ca un nebun.
    Rupe tot.
    Cineva l-a chemat deoparte si i-a spus ca nu este singur, asa de capul lui.
    Rusinat, a inceput sa planga. Cu lacrimi reci, risipite. Ca de mazariche.
    Arunca in ferestre, in copii, pe strada.

    A uitat de el.
    A inghetat.

    Cu toti ghioceii.
    Cu toti mugurasii.

    Cand m-am trezit, era in fata ferestrei.
    Cu greu l-am recunoscut.
    A imbatranit.
    Are barba .
    Si mustati lungi.
    In locul sandalelor usoare, si-a pus niste bocanci vechi.

    Cine sa-l mai inteleaga?
    Candva era in randul lumii.
    Avea nume.

    I se spunea simplu.

    Martie.

    Rudele il alintau. Il strigau martisor.
    Pe atunci isi legase de un deget un ciucuras. Alb cu rosu.
    Sa nu se deoache.

    O duminica frumoasa!

  6. p.s. nu mi-am gasit ,inca, baietii- sunt in zodiile netraduse! M-am gasit pe mine si pe tatal lor( suntem la diferenta de o zi, in aceeasi zodie). Multumesc mult!

  7. 🙂 🙂
    mutumesc frumos, gina!!!! imi place rau de tot personificarea asta a lui marte. parca-i o jucarie.

    am tradus tot. ocazie cu care am constat ca sunt cativa care nu au doi ingeri… mi se pare nedrept, dar se pare ca la maematica n-a dat bine… 🙂 29 februarie, 15,16,17,18 si 19 martie… gggg. iar 13 martie pica in acelasi grup cu primul inger. deh… asa ca toti acestia au doar un ingeras, dar probabil ca foarte musculos!!!

  8. […] apanaj omenesc .. și vai și amar  ȘI cît poate cuprinde o paralelă anapoda […]


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Blog Stats

    • 55,414 hits