fitting in

If you cannot say anything appropriate, limit yourself to remarks about the weather.

The weather. Hmmm.
What can I tell you about my weather? It’s neither here, nor there. Somehow it’s stuck between seasons; it’s not able to make up its own mind, to take shape, to manifest itself in a familiar way. So it gets me all messed up, yearning for what it would be in order, but consistently fails to amount to such state of normalcy. So, I’m weather-less to some huge extent…

How about you? How’s your weather like?

And when you’re done with your weather
Know that I can care less about it
But the things I care for
You won’t care to tell me

Although I know about semantics
And assumptions
And the way your self-concept will hinder you
And the fact that it’s so hard to talk without meaning
For meaning is in people not in words
Things come out distorted nonetheless
To the point where it’s best to talk about the weather
Or about how we never fit in

.

Photobucket

Tuturor celor care va mai abateti pe aici: numai bine!!!!

Anunțuri

Haideti sa procrastinam!

Am dormit prost. Cred ca de fapt luna plina a fost azinoapte, nu acum doua nopti. Oricum nu asta conteaza… ci ca m-am trezit cu o stare de bine… pe un fel de cal maiastru care ma alearga atat de repede incat din lucruri prind doar un crampei… si nici nu-mi pasa daca este esenta, sau o iluzie, sau nimic…

Si mi-am zis: ei bine, azi n-o sa fac nimic din ce trebuie. O sa fac doar ce-mi vine mie. Uite-asa! Asa vreau. Si este o decizie rationala. Sa vad ce-o sa mi se intample. Cate lumi se vor pravali in jurul meu, cum imi va intra mai putin aer in piept, cum se va prinde universul de coada si se va inghiti dintr-o imbucatura cu tot cu mine in el…

Ma gandeam cum sunt zile cand alerg ca… o gaina fara cap, zile cand indiferent cat de mult ma zbat, nu ajung sa fac tot ce cred eu ca “trebuie”. Imi iese limba de-un cot, o iau o fac ghem si mi-o indes iar in gura, trag de mine insami ca un animal pus la jug… ca sa ce? Ca sa urmez cu sfintenie povata “nu lasa pe maine ce poti face azi”, ca sa-mi indeplinesc obligatiile… care si asa sunt mai mult decat pot duce, care si asa intr-o proportie absurda imi sunt impuse de o societate plina de hibe. Plus ca, dupa ce trag, si trag, si trag, constat ca mi-au mai ramas 596 de alte lucruri nefacute… secunda in care nelipsitul atatc de panica ma ia la tranta…

Pana la coada, nu este atat de grav sa nu faci tot… sa mai lasi si pe maine, poate chiar saptamana viitoare, la anul si la multi ani, indefinit… Sunt lucruri care chiar suporta amanare.

Asa ca m-am gandit sa va adresez si voua indemnul, fie el si neortodox… Poate aveti nevoie de el. Sau poate aveti chef sa ma contraziceti…

PROCRASTINATI!!!!

TEMPUS FUGIT

Bate la usa. A venit cu mult mai repede decat ma asteptam. Intotdeauna imi socotesc prost timpul. Cu bigudiurile-n par, cu fardul pus doar pe-un ochi, in treanta de casa, cu butonierele desirate si un capat al buzunarului descusut, parca sunt adunata de pe strazi. Masa n-am pus-o, tacamurile nu le-am lustruit, la pahare nici nu m-am uitat, de zoaie, mancarea nu-i gata. N-am terminat mai nimic. Cu toate ca mi-am propus multe. Am vrut sa fie totul gata, la secunda, la milimetru. Totul bifat, aranjat, dichisit, perfect. Aiurea. Niciodata nu sunt gata la timp. Nici anul asta n-am fost…

Lasand lucrurile sfinte – a la trecerea dementa a timpului si neimplinirea bilantului anual– de-o parte, ma infig cu paharul virtual si-l inchin cu voi pentru un an nou mai bun pentru fiecare in parte si pentru toti la gramada! Sper sa mai aveti elan sa urziti rezolutii, sa faceti planuri marete, sa le realizati macar in parte… iar daca reusiti in totalitate, sunteti supraoameni si vreau sa va cunosc in persoana!

Dar pana sa ne pilim, virtual, sa stiti ca cifra acestui an – 2 – simbolizeza echilibru, uniune, empatie, receptivitate, cooperare, elementul pamant, yin. Asa ca luati-va mintea de la a face ceva singuri! Cautati-va prieteni, parteneri sau animale de casa (recomand cainii – au expresie faciala).

Dupa ce gasiti ceva din cele mentionate, sa nu uitati ca timpul chiar trece si ca daca nu cascati bine ochii s-ar putea sa nu “auziti” niciodata… muzica sferelor. Asta pentru ca nu stiam cum sa o cotesc ca sa-i dau creditul meritat lui Pitagora, ca tot m-am aruncat in numerologie. Iar de la cifre si pana la interrelatia intre muzica, armonie, matematica, geometrie sacra, astrologie si cosmologie este o nimica toata… conceptele filosofice sa traiasca! Si voi! Hai noroc!

LA MULTI ANI! SA INTRATI IN ANUL 2009 CU DREPTUL! (…in ideea ca nu sunteti stangaci)

Ciocolata amaruie cu ardei iute

Una dintre cele mai perverse naturi ale omului este ca se plictiseste. Se plictiseste de ritualuri, de haine, de mancare, de alti oameni, de locuri; de orice. De ce ne plictisim?

De unde vine acest mecanism care infirma, pana la coada, necesitatea noastra organica de a capata perenitate? Caci ea nu se poate proiecta si perpetua in timp – in timpul nostru uman – prin permanenta schimbare impusa de plictisul nostru. Cu cat mai multe schimbam in vietile noastre, cu atata pierdem mai mult din stabilitatea noastra, din notiunile la care ne putem raporta pe durata vietii. Este ca si cum ne ancoram niciunde, cu toate ca in marea noastra singuratate asta este exact ceea ce ne trebuie – cu cat ne legam mai mult de ritualuri si oameni, cu atat simtim ca facem corp comun cu ele/ei, ca nu mai suntem atat de singuri. Atunci, de ce cautam in permanenta schimbarea? De ce ne saturam de lucruri si oameni?

Suntem noi dilii de cap? Sunt la lucru prea multe chimii subtile? Este de vina cultura si etica societatilor in care ne nastem? Vrem atat de mult sa ne reconfirmam valoarea cu oameni noi incat ii calcam in picioare si-i aruncam la gunoi pe cei vechi? Suntem atat de satui de ciorba de stevie incat suntem dispusi sa platim $400 ca sa mancam supa de penis de tigru? Suntem atat de astenizati de aceiasi mobila si casa in care locuim incat suntem in stare sa intram in datorii pana-n gat ca sa ni le schimbam? Suntem atat de calustrofobi in moda anului trecut incat trebuie sa ne-o schimbam cu cea de anul asta? Suntem atat de plictisiti de pozitia misionarului incat suntem in stare sa ne frangem gatul incercand de pe lampa? Suntem atat de dezgustati de pasta de dinti de menta incat trebuie musai s-o inlocuim cu cea cu gust de scortisoara? Ce mama dracului se inatmpla in creierele noastre? Tot eterna cautare a placerii este la mijloc? Sau este mai complex de atat?

Multe din aceste schimbari ne consuma o gramada de timp. Unele, chiar o gramada de suflet. Oare avem noi atat de mult suflet sau timp incat sa-l irosim in atata schimbare? Sau n-avem nimic mai bun de facut cu aceste “unelte” oricum?
Stiu eu ca schimbarea este mama progresului, dar de multe ori progresul vine in detrimentul altor cele. Uneori am impresia ca rasfatul pe care ni-l permitem prin acest vesnic plictis ne face meschini. Sau nu?

Ei bine, toata polologhia asta s-a nascut din cauza unei inventii culinare in care mi-am infipt dintii si papilele gustative ieri. Ciocolata amaruie cu ardei iute!!!! Pe bune! Este dulce-amara si iute in acelasi timp. Poftim! Industrii intregi se ocupa de plictisul nostru. Cum sa rezistam?

Congruenta triunghiurilor

Ne inhamam constant la viciu. Nu conteaza cat de tare ne raneste zabala, cat de greu este sa tragem dupa noi propria noastra greutate, plus a carutei cu pricipii, valori, oameni si amintiri din copilarie. Atata vreme cat carnatul aromat al fericirii atarna undeva, la o decenta, dar vesnic de neatins, distanta in fata nasului nostru noi mergem inainte cu toata indaratnicia. Nu mai vedem alta ratiune decat cea a iluziei pe care o urmam cu ochii holbati in hipnoza si bale pana pe piept.

Uneori urmarim o astfel de iluzie pana ni se tocesc potcoavele, copitele pana la ghenunchi, pana ajungem sa mergem in niste cioturi sangerande. Ne pierdem rotile, osiile, caruta cu totul. Alteori ne pierdem si pe noi insine. Iar daca ne mai regasim, dupa, vom cauta o noua iluzie, un nou drog.

Dependenta de viciu. Nu conteaza ce anume este. Indiferent de ce masca externa are acest “drog”, atata vreme cat ne promite fericirea, starea de bine pe care ne-am nascut cautand-o, noi il urmam. Ni-l injectam in vene, in creier, incercam sa ni-l grefam direct pe neuroni, sa ne asiguram portia in fiecare zi. Ca sa ne imaginam fericirea. Ca sa putem trai.

Importanta este expansiunea mintii in iluzia acestei fericiri. Cat despre vicii, suma lor ramane intotdeauna constanta. In fiecare dintre noi. Ca si a unghiurilor oricarui triunghi.

  • Blog Stats

    • 56,107 hits
  • Calendar

    • Septembrie 2017
      L M M M V S D
      « Iul    
       123
      45678910
      11121314151617
      18192021222324
      252627282930  
  • Caută