omeneasca in dunga

Nu-i nici o noutate ca oamenii vorbesc o limba foarte complexa si ca le este doar lor accesbila; cu conditia sa apartina aceleiasi etnii, totusi. Ca si o consecinta fireasca, nu-i nici o noutate ca omeneasca nu este accesibila altor regnuri animale. Cu toate ca este un fapt foarte evident, si cu toate ca oamenii, in teorie, ar trebui sa fie superiori prin inteligenta tuturor celorlalte creaturi multipede, patrupede, bipede, sau nonpede, ei continua si in zilele noastre sa………. vorbeasca cu animalele! Ca si cum ar vorbi cu un alt om.

Va dati seama ca animalelor carora noi le vorbim le sunam precum ne-ar suna noua graiul unui asiatic… adica, o cacofonie de neinteles. Totusi, cum ele sunt niste dragute si ne si iubesc, ne trec cu vederea pledoariile docent-universitare si se uita in ochii nostri cu speranta ca vor intelege vreo boaba de acolo. Culmea este ca noi, oamenii, dupa atatia ani de vechime in domesticirea altor animale nu am reusit sa invatam limba vreunuia. Ba, in ciuda faptului ca cica suntem destepti, in loc sa ne coboram noi la mintea si capacitatea lor de intelegere/comunicare si sa behaim, latram, mieunam, pasarim sau glossolalim, noi avem inca pretentia ca aceste biete fapturi sa priceapa ce vrem noi sa le spunem. Ei bine, ceea ce este deopotriva interesant si umilitor (pentru noi) este ca aceste animale fac eforturi, uneori reusite, de a ne copia vorbirea.

Acuma. Ca fiecare posesor de animale, fie in casa lui, fie in ograda lui, vorbeste cu intonatie culta creaturilor pe care le poseda, este una. Dar cand aceste discutii sunt purtate in public, este altceva. Iar publicul, biet, este pus in situatia neplacuta de a se uita piezis si incurcat, sau de a rade, fie si cu un sentiment de vinovatie. Cei care ajung in situtatia penibila de a purta monoloage cu necuvantatoarele lor dragi pe strada, sunt, lesne de imaginat, posesorii de caini. Din fericire, posesorii de pisici, iepuri, serpi, papagali, tarantulas si alte vietutoare care nu au nevoie de miscare sau usurare in spatial deschis, ajung mai rar in situatia de a deveni spectacol pentru trecatori.

Un astfel de spectacol am fost eu azi dimineata. Nu ma indoiesc de fapt, ca sunt un… spectacol foarte adesea, pentru ca eu vorbesc foarte mult cu catelul meu. Asta pentru ca este un catel repezit, n-are stare, ar manca orice care poarta macar sugestia unui miros comestibil si se arunca precum o prastie dupa orice alta vietate; asadar, trebuie strunit tot timpul. Am citit, ce-i drept, carti de specialitate, am invatat ca trebuie sa folosesc comenzi simple si ferme si atat. Ca umplutura de genul “ daca te prind ca mananci ceva, o incurci rau”, sau “nu mai trage in halul asta de mine ca-mi rupi bratul si nu mai are cine sa te plimbe”… nu ajuta nici in educatia catelului, nici in rezolvarea divergentelor, dar nu pot sa ma lecuiesc. Ce-i drept, afara nu vorbesc cu ea (este fata) pe cat de mult vorbesc in casa, incerc sa o fac in surdina, renunt la excesul de dragalasenii si incerc sa ma rezum la strictul necesar. Asta pentru ca sunt foarte constienta de cum ma vad din afara… deoarece si eu la randul meu, cu toate ca sunt posesor de catel, ma stramb de ras cand ii vad pe alti posesori de caini inflacarati in vreo discutie patimasa cu patrupedul lor.

Plimbarea de dimineata este intotdeauna una care mie nu-mi place. Sunt inca cu creierii si reactiunile incete, si incerte, sunt de obicei pe graba… n-am chef sa ma plim jumatate de ora pentru doua nevoi mari si late. In acesti cativa ani de cand am caine, m-am invatat sa-i comunic acestuia ce vreau sa faca, ca sa nu avem neintelegeri. In ciuda “comunicarilor” mele destul de clare, ea nu face ce trebuie cand vreau eu. Atunci eu ma simt nevoita sa insist. Comanda simpla este “go poo-poo!”… (evident, la asta ma refeream, ca este mai greu de dobandit. J) Pe masura ce am obsevat ca este greu sa o conving cu comnada simpla, am mai adaugat un cuvant adiacent, crezand ca va avea un efect miraculos. Si anume, “concentrate!”. Deci, cand eu imi pierd rabdarea, sun cam asa: “C’mon, go poo-poo! Concentrate!!!” Uneori insa renunt la prima parte a indemnului si ma rezum la a-i spune “concentrate!!!” Concentrate in sus, concentrate in jos, din ce in ce mai des pe masura ce timpul trece si eu tot pe strazi talalai. Nu am realizat cam cat de hilar trebuie ca suna aceasta comanda in linistea blanda a diminetilor, pana azi.

Catelul meu era afundat cu nasul in cele mai acaparatoare arome, insistand. ca de obicei, minute in sir in acelasi cm patrat, iar eu ii tot spuneam “concentrate!” si incercam sa o misc din loc, departe de vraja cate unui smoc de iarba pe care ii casuna. Ea, nimic. Eu, “concentrate!”. Cred ca i-am dat “comanda” de 20 de ori, pana am auzit un fel de chicoteli discrete. Mi-am ridicat si eu ochii, pe sub sprancene, spre locul de unde mi se parea mie ca venea sunetul, sperand din tot sufletul ca nu eu eram motivul distractiei. Era un cuplu pe balcon, la, probabil, cafeaua de dimineata, in blocul prin fata caruia ne perindam noi. In momentul in care am dat ochi in ochi, ei s-au pus si mai tare pe ras, iar femeia s-a apucat sa se scuze… dar “eram mult prea comica cum ii spuneam “concentrate!” si cum catelului nici ca-i pasa de mine” … si…. “nici ca auzise pana acum pe cineva spunand cainelui “concentrate””… Eu cred ca m-am facut culoarea apususlui turbat, am ras si eu, din spirit de echipa, cam asa cum razi cand intri intr-o usa de sticla pentru ca n-ai vazut-o, si mi-am tras cainele, cat de ferm am putut, sa ies din campul lor vizual cat mai repede. Pe masura ce ma indepartam, am realizat ca eu trebuie ca fac asta de mult timp, fara sa-mi dau sema, si ca cine stie pe cati i-am distrat copios. Intr-un final am inceput sa rad de-a dreptul, singura, si nu m-am mai oprit pana am ajuns acasa. Nu va mai spun cat de incomod este sa razi singur pe strada si sa nu te poti opri.

Acasa ajunsa, m-a apucat un mare drag de catelul meu din pricina caruia rad de multe ori si m-am gandit ca o sa va scriu despre aceasta intamplare si o sa va rog, de stiti, sa povestiti si voi alte episoade hilare, alte cuvinte si indemnuri incredibile pe care oamenii le adreseaza necuvantatoarelor. Am un mare chef sa ma distrez… din cauza animalelor si a caraghioslacurilor pe care le facem/spunem noi din cauza lor.

Acum va las spre vizionare un video mortal. Nu eu l-am descoperit, ci Marius, dar imi permit sa-l lipesc si eu aici, ca sa va distrati.

Anunțuri
  • Blog Stats

    • 56,107 hits
  • Calendar

    • Septembrie 2017
      L M M M V S D
      « Iul    
       123
      45678910
      11121314151617
      18192021222324
      252627282930  
  • Caută