in other words

I get this intense feeling of honey
Dripping
Softly, gently, mellow, insanely soothing
Out of yearning for love

Haideti sa procrastinam!

Am dormit prost. Cred ca de fapt luna plina a fost azinoapte, nu acum doua nopti. Oricum nu asta conteaza… ci ca m-am trezit cu o stare de bine… pe un fel de cal maiastru care ma alearga atat de repede incat din lucruri prind doar un crampei… si nici nu-mi pasa daca este esenta, sau o iluzie, sau nimic…

Si mi-am zis: ei bine, azi n-o sa fac nimic din ce trebuie. O sa fac doar ce-mi vine mie. Uite-asa! Asa vreau. Si este o decizie rationala. Sa vad ce-o sa mi se intample. Cate lumi se vor pravali in jurul meu, cum imi va intra mai putin aer in piept, cum se va prinde universul de coada si se va inghiti dintr-o imbucatura cu tot cu mine in el…

Ma gandeam cum sunt zile cand alerg ca… o gaina fara cap, zile cand indiferent cat de mult ma zbat, nu ajung sa fac tot ce cred eu ca “trebuie”. Imi iese limba de-un cot, o iau o fac ghem si mi-o indes iar in gura, trag de mine insami ca un animal pus la jug… ca sa ce? Ca sa urmez cu sfintenie povata “nu lasa pe maine ce poti face azi”, ca sa-mi indeplinesc obligatiile… care si asa sunt mai mult decat pot duce, care si asa intr-o proportie absurda imi sunt impuse de o societate plina de hibe. Plus ca, dupa ce trag, si trag, si trag, constat ca mi-au mai ramas 596 de alte lucruri nefacute… secunda in care nelipsitul atatc de panica ma ia la tranta…

Pana la coada, nu este atat de grav sa nu faci tot… sa mai lasi si pe maine, poate chiar saptamana viitoare, la anul si la multi ani, indefinit… Sunt lucruri care chiar suporta amanare.

Asa ca m-am gandit sa va adresez si voua indemnul, fie el si neortodox… Poate aveti nevoie de el. Sau poate aveti chef sa ma contraziceti…

PROCRASTINATI!!!!

Wine & soup

This is the worst combination
In this order, particularly.
The wine has already taken over
The soup is too late!
Too late to bring common sense back around
To let it rule over an altered mind
When its demons are up and about.

Soup, soup, please make me sane!
Make me see the other side of the story
Like I usually do
Let me grasp the sober meaning of things
Things that have let me down
For no reason at all
Things that I haven’t been made for
But rather they just happened to be, for me.

I dipped my sweater string in the soup
It almost made me laugh.
I wiped it with a napkin
I laid it back on my chest.
I found it funny – my chest!
I spooned in the soup
Thinking of the wine.

I’m not hungry, I thought
I’m not thirsty either
I don’t know what I am
Scrambling around between realities
Not finding one to want to belong to.

Soup, soup, please make me throw up one that fits me
Better.

Ciocolata amaruie cu ardei iute

Una dintre cele mai perverse naturi ale omului este ca se plictiseste. Se plictiseste de ritualuri, de haine, de mancare, de alti oameni, de locuri; de orice. De ce ne plictisim?

De unde vine acest mecanism care infirma, pana la coada, necesitatea noastra organica de a capata perenitate? Caci ea nu se poate proiecta si perpetua in timp – in timpul nostru uman – prin permanenta schimbare impusa de plictisul nostru. Cu cat mai multe schimbam in vietile noastre, cu atata pierdem mai mult din stabilitatea noastra, din notiunile la care ne putem raporta pe durata vietii. Este ca si cum ne ancoram niciunde, cu toate ca in marea noastra singuratate asta este exact ceea ce ne trebuie – cu cat ne legam mai mult de ritualuri si oameni, cu atat simtim ca facem corp comun cu ele/ei, ca nu mai suntem atat de singuri. Atunci, de ce cautam in permanenta schimbarea? De ce ne saturam de lucruri si oameni?

Suntem noi dilii de cap? Sunt la lucru prea multe chimii subtile? Este de vina cultura si etica societatilor in care ne nastem? Vrem atat de mult sa ne reconfirmam valoarea cu oameni noi incat ii calcam in picioare si-i aruncam la gunoi pe cei vechi? Suntem atat de satui de ciorba de stevie incat suntem dispusi sa platim $400 ca sa mancam supa de penis de tigru? Suntem atat de astenizati de aceiasi mobila si casa in care locuim incat suntem in stare sa intram in datorii pana-n gat ca sa ni le schimbam? Suntem atat de calustrofobi in moda anului trecut incat trebuie sa ne-o schimbam cu cea de anul asta? Suntem atat de plictisiti de pozitia misionarului incat suntem in stare sa ne frangem gatul incercand de pe lampa? Suntem atat de dezgustati de pasta de dinti de menta incat trebuie musai s-o inlocuim cu cea cu gust de scortisoara? Ce mama dracului se inatmpla in creierele noastre? Tot eterna cautare a placerii este la mijloc? Sau este mai complex de atat?

Multe din aceste schimbari ne consuma o gramada de timp. Unele, chiar o gramada de suflet. Oare avem noi atat de mult suflet sau timp incat sa-l irosim in atata schimbare? Sau n-avem nimic mai bun de facut cu aceste “unelte” oricum?
Stiu eu ca schimbarea este mama progresului, dar de multe ori progresul vine in detrimentul altor cele. Uneori am impresia ca rasfatul pe care ni-l permitem prin acest vesnic plictis ne face meschini. Sau nu?

Ei bine, toata polologhia asta s-a nascut din cauza unei inventii culinare in care mi-am infipt dintii si papilele gustative ieri. Ciocolata amaruie cu ardei iute!!!! Pe bune! Este dulce-amara si iute in acelasi timp. Poftim! Industrii intregi se ocupa de plictisul nostru. Cum sa rezistam?

  • Blog Stats

    • 55,414 hits