De ce il iubesc pe Mircea Eliade

Nu mi-am propus sa fac o prezentare analitica a acestui mare talent romanesc si nici sa-i amintesc toate valentele, sa-i subliniez geniul si aportul lui urias la cultura nationala si universala – dealtfel, nici nu ma calific pentru asa ceva. Vreau doar sa las cateva randuri despre ce a insemnat acest autor in viata mea, intru a-l omagia si eu, chiar daca mai tarziu decat ar fi fost normal… pe 13 martie, cand s-au implinit 102 ani de la nasterea lui.

L-am vazut amintit ieri pe blogurile a doua noi prietene – Gina si Gala. Din randurile lor si ale cititorilor lor am surprins aceiasi mare dragoste fata de Eliade, certitudinea ca fiecare a fost intr-un fel sau altul marcat de scrierile lui, ca in fiecare, acest autor, a patruns intr-un fel extrem de intim. Ma gandeam cat este de impresionant acest fapt si cum mie mi-a parut, aproape intotdeauna, ca eu si doar eu am o relatie de o intimitate incredibila cu acest autor… Cred ca genialitatea acestui scriitor a stat nu atat in talentul lui literar, sau academic, sau in expansiunea uimitoare a mintii lui, ci cu precadere in abilitatea lui sa creeze acest gen de comuniune extrem de personala cu mai toti cititorii lui.

Aveam 16 ani cand am citit prima carte de Mircea Eliade. “Santier”. Si acum imi amintesc senzatia din acea noapte. A fost prima mea experienta aproape transcedentala. De atunci m-am indragostit ireversibil de el. Pe masura ce am citit din ce in ce mai multe din cartile lui – initial beletristica, apoi academica – m-a cucerit in totalitate.

Entuziasmul meu in ceea ce-l priveste a crescut in sufletul meu de la copilarii de genul bucuriei ca si eu ma nascusem intr-o zi de 13 si faptul ca si eu eram mioapa si “vedeam” totul altfel, si nu numai in imediatul exterior, pana la recunoasterea mea in toate intrebarile existentiale, rostite sau nerostite, sau in dorinta unei iubiri ca in “Nunta in cer”. M-a fascinat misterul, misticul, antropolgia religiei, faptul ca totul este “circular”, interdependent… si restul. De la Eliade am invatat despre hinduism, despre simplitatea si naturaletea acestei religii, considerand-o si in prezent drept cea mai viabila. Tot el m-a invatat sa nu cred orbeste in filosofi, in oamenii de stiinta, in niciun om care sustine ca “stie tot”, ca “asa si doar asa” lucrurile sunt. De la el am invatat pana si “Arta de a muri”, sa consider moartea ca pe o fireasca trecere, care poarta in ea la fel de mult necunoscut ca si o simpla dimineata in care ma trezesc, in viata fiind. Acest om, mintea lui extraordinara, m-a trecut cu rabdare prin toate aspectele care ma preocupau in prima tinerete. Mi-a fost ca un parinte, ca un mentor si ma bucur enorm ca a existat.

Photobucket

Anunțuri
  • Blog Stats

    • 56,107 hits
  • Calendar

    • Septembrie 2017
      L M M M V S D
      « Iul    
       123
      45678910
      11121314151617
      18192021222324
      252627282930  
  • Caută