Vidul si Plinul

o noua rezolutie pe revolutie
un alt semn in care doar eu voi sti sa citesc
dar nimeni a intelege
nu ma dezbar de proastele obiceiuri
scormonesc prin taciuni cu mainile goale
dau iama prin propria-mi minte
ma bantuie ifose si veleitati inutile
te siderez
priveste
infasor aerul pe deget si arunc un farmec cat colo
abracadabra puf si paf
si vad lumea ca-ntr-un cristal
sensurile toate
asezate dupa inaltime
la zidul executiei
chimiile vraiste impusca aiurea
nu stiu ca va ramane in picioare
ce o sa las aici pentru tine
ce pentru nimeni
cu ce ma aleg eu

pe vremuri cantam melcilor dupa ploaie
ma culcam cu pantofii cei noi
si aveam prieteni imaginari care locuiau cand in capul meu
cand in sifonier
cand intr-un dictionar roman-italian de buzunar
din care citeam nestiind sa citesc
acum
pana si monologul interior are scrupule si trac
de parca m-as putea leza singura
cu tine nu-ti mai spun cum vorbesc
cu cata grija imi caut dictia-n dinti
cum disec cuvantul si-l mesteresc
si totusi
intr-un fel nu te iert
obstinent visceral
(durerea exista doar in contrast)
vin intruna aici
ca un vis recurent
sa reevaluez vidul si plinul
sa te trec pe tine prin ele
si pe mine prin tine
cu ce se strecoara
fac un fantasm

(nu intotdeauna reusesc sa-mi prefac cuvintele
in ceva pamantesc
cele mai vii culori devin terne pe varful degetelor mele
primavara fluturii irizarile sevele
se sting descompun)
nefiresc

o tautologie atat de fina
explicatia mintii prin minte
prin cuvinte
si apoi pana la tine
prin sistemul binar al lui zero si unu
progresia in forma de biti in spatiu si timp
ce paradox
ce plasticitate
nu-i de mirare
uneori ma dau de trei ori peste cap si ametesc
alteori
biruiesc pojghita sub care-mi permit sa ma-nfatisez
aproape ca-mi amintesc
de ce-am indoit coltul la foaie
de ce revin permanent in acelasi punct
ce am ascuns in ultimul semn
si daca nu cumva tu stii sa-l citesti mai bine ca mine
mie-mi tot scapa printre degete
ca un lichid
.
.
.
.
La Multi Ani! Un an bun, cu sanatate, bucurii si multe clipe frumoase!
.
.
.
.

As I lie to you

How I love the way in which the hue of your eyes
Spills over the warm and wicked me
Estrangement pervades
Yet you don’t know
My mind
This rift
What hides and wants and lingers beneath

And how I love the carelessness of your thought
On my bare skin
Your illusion of conquer
The sufficiency of a gasp snatched out of me
Still the shell never cracks
Not even to fit a glimpse on an edge
Leave alone a whole you

And oh how painfully I love this incongruity
The extremes at which we stand
Never merging beyond the cunning taste of flesh
You tall and grounded in your bliss
I mending my realities
Endlessly drawn to finding solace
In some dream

But how I hate to lie about all this
And how I dread abstractions in such world of matter
Yet as I lie to you
Bereft and torn
Stranded at the very threshold of language
I sometimes speak the truth
.
.
.

…si, la cerinta Scenaristei, traducerea in chineza veche:

In vreme ce te mint

Cum iubesc felul in care nuanta ochilor tai
Se varsa peste eul meu infierbantat si pacatos
Instrainarea domneste
Desi tu nu stii
Mintea-mi
Aceasta fisura
Ce ascunde si ravneste si staruie pe dedesubt

Si cum iubesc neglijenta gandului tau
Pe a mea piele
Iluzia triumfului tau
Suficienta unei rasuflari taiate smulse din mine
Si totusi carapacea niciodata nu se crapa
Nici cat sa patrunda o aruncatura de ochi pe cant
Cu atat mai putin un intreg tu

Si oh cat de dureros iubesc incongruenta asta
Extremitatile la care stam
Niciodata contopindu-se dincolo de inselatorul gust al carnii
Tu semet si ancorat in extazul tau
Eu carpindu-mi realitatile
Atrasa necontenit de a-mi gasi consolare
In vreun vis

Dar cum urasc sa mint despre toate astea
Si cum ma inspaimanta abstractiile intr-o asa lume materiala
Totusi in vreme ce te mint
Deprivata si rupta
Impotmolita chiar la pragul limbajului
Uneori spun adevarul

.

.

.

“I am human; nothing human is alien to me” – Terentius

“Hurt people hurt people.”
I heard this in a movie, a tad over a life ago
Remembered it just now, so lame, with this full moon
So poorly fitting into a nearsighted eye
Its cross-like spills, the horizontal one perfectly aligned
The vertical, always slightly slanted to the left
On the bottom, slightly longer
Slightly sad.

Oh, dear,
How many times you told me to give up melancholy
To crawl and cradle myself into the happy bent of bare instants
No past, no future?
Countless, I know.
No need to remind me
No need to pour the words again and again
No need to hyphenate your name to mine.
They’ll never make a whole.

I didn’t get it right away, you know
No punctuation
Which the adjective, which the verb
Only the universal noun, the people.
The mind then lingered, on its own
To grasp the trick, to come to peace with meaning
Gobbled it down before I could ignore it
And carry on… my bliss.

Lately, I filled my head with poetry
The kind of those regretful for not having done this or that
For getting old, for letting love slip by
Not biting into the velvety, ripe “peach” of life
Not risking an un-removable stain of fruit
Onto the collar of their immaculate shirts
Or a faint prickle on their once-plump lips.
But is it so?
Is it that they didn’t take a chance before their skin gave in
Or is it that the chance never came near ideal?

I know you’ll laugh
And “rest your case”
But I will tell you that I, too
Cringed at the lack of touch, and years subtly merged into decades
And irreversibility
And all that jazz
Yet I did take that “chance” although it pained.
You hurt
Hurt me
I did and do the same.

si nuca peretelui asta:

indignarea culorilor

din varful unui pantof

amorf

spintec aerul caerul

gandului lanced

fuiorul molatec al unui frison electric

necontrolat eclectic

cuvintele se incaiera in cerul gurii

as vrea sa spun

furii

dar mandibula inclestata de susul ei

scrasneste

trosneste innebuneste si nimic

decat un icnet sterp de gat infundat

inundat

nu se aude

crude imi stau gandurile

faldurile fustei si ifosele

infatuarile

permutarile nesfarsite ale unei minti

necuminti

smintite de-a dreptul

aici

chiar aici

in causul acestui moment

am mai fost

m-am zgait in scursul hipnotic al nisipului

m-am panicat la ireversibilul gand al sfarsitului

si-am inghitit in sec

saliva chioara

amara de foame de dor

de insatietate

voluptate arabescoida

impletita silfida

catarata pe coapsa virila a altui gand obraznic

dintr-un cap

fara paznic

am coagulat sentiment

resentiment presentiment avertizment

fara folos

fara noima

fara de viata si moarte

coapte

se vor gandurile

si faldurile fustei incropite perfect

dintr-o tusa de arhitect

bezmetic

eretic

in unghiuri drepte inepte

in care ochii se sparg de chin

de lipsa de sfera efemera

de rotunjimea unui corp galactic

indraznit din intamplare

enigmatic

dintr-un timp pe care nu-l incapi cu mintea

cu gintea

de om simplu

cu puls si repuls

nascut crescut imbatranit

murind cu fiecare secunda inca un pic

minuscul crepuscul

smuls de reflectii simturi

smalturi sarite de pe vesela de gala

scoasa doar pentru musafiri

firi trairi

neobisnuite stalcite smucite

angoasa acestui gand pe care nu-l indraznesti singur

ti-l permit ti-l ghicesc

cand te ademnesc aici

te scornesc te iscodesc

rascolesc

nispul clepsiderei asezat cuminte

silentios simandicos

cu prestanta de stanza

desueta cocheta

dintr-un alt timp

de care tu si eu nu ne mai aducem aminte

cuvinte scenarii si datul in bobi

nimic nu-i mai real decat acest moment

incoerent

dar acest moment

a si trecut

s-a dus s-a scurs

pana ai citit un potential infinit s-a si implinit

impietrit intr-o memorie incerta

inerta

ca o floare presata intre filele unei carti de copii

cu litere mari si desene in culori odata vii

5 to midnight

In harababura asta de nedescris sed in centru incet
Gandurile se leagana intre in afara si inauntru
Intre banal si absolut
Ca un prunc satul si istovit
Molfai lingav
Simturi
Fiorul aroma timbrul gustul si vedenia unui alt timp
Dincolo sau dincoace de acum
Totuna
Risipesc rasuflari
Sfartecate in ascutimile cuvintelor dezlanate
Rupte de la incheieturi pe silabe anapoda saracite de inteles
Sub ratiunea degetelor
Pe puls inmuguresc desene in hena
Alambicate
Urca coboara se intind se amesteca se agata se frang
Cocon metamorfic pe un miez fierbinte si efemer.

In harababura asta de nedescris sed in centru cuminte
Imi ascult sufletul cu urechea
O spirala lanceda pe dedesubtul acestui trup
A carui carne se tine mai greu dupa os.

La Multi Ani!

cu o falca-n cer si una-n asfalt

Nu stiu de ce

Este inpropriu si incorrect

Nu se asorteaza cu vremea si nici cu lungime fustelor zilele astea

Dar nici ca mai conteaza acum.

Mi-au sclipit ochii in toate culorile azi

Si m-am gandit la timp

Iar ultimele luni

Un an

Mai bine

Nu am stiut deosebi ieri-ul de azi

Maine-le fiind in permanenta frustrat.

Of.

Cuvintele scurte intelese si nesubliniate cu rosu

Imi aduc aminte de casa

De vremea in care scriam cu creionul pe maculator

Desenam cu carbunele pe pereti

Cate vise mi s-au indeplinit

Cate au murit

Cate nici n-au vazut lumina gandului.

Iar ma simt uriasa

Strivita intre sus si jos

Atat de aproape de amandoua

Fara loc de intors.

Si vin aici la lacasul ascuns al mintii mici din alta emisfera

Sa-mi indrept cuta dintre sprancene

Sa ma prefac in pasarea maiastra

Si pe urma intr-un fum

Sau un punct.

Repet

Nu stiu de ce

N-am stiut niciodata

Si nici n-o sa stiu

Stiu

Dar o sa continui sa intreb pe altii

Sa le iscodesc mintile

Pana gasesc imaginea in oglina

Rasturnata erotic pe canapeaua lenesa din sufragerie

Langa care sa ma asez

La o cana de ceai

Sa compar circumvolutiunile

Conversatiile in surdina

Pulsul de la mana stanga pe venele albastrii

Prin care curge o viata

La fel ca a mea.

Am basmul in cap

Cu muma padurii alergandu-ma prin padurea de fier

Mi-am pierdut pieptenele la un joc de noroc

Si casa si jumatate de viata

Pe putin

Ruleta ruseasca nu ma incanta

Nu vorbesc limba cu toate ca stiu alfabetul

Si sa numar pe degete.

intre dimensiuni

Peste denivelarile astea de timp

Iti treci degetele in nestire

Dindaratul lor secundele lucesc albastrui

Iar mie-mi sta respiratia de teama

Ca spatiul si timpul totuna.

Totuna imi spui

Nu te ingriji tu de mersul lucrurilor

Mai bine asculta cum cresc distantele

Intre cuvintele mele si intelesurile tale

Pe marginea orei nu mai avem loc

Amandoi

Iar degetele ti se opresc intr-o curbura

Poate a unui minut din trecut

Iar eu privesc incremenita

Tranzitia intre spatiu si timp.

La multi ani!… dupa chinezi….

dysphoria

Acum pe graba sa scriu randurile sa adun cuvintele aici in aceasta semiumbra cibernetica

Sa vii cu lupa si ghidul de conversatie sa numeri pe degete

Unul doi multi

Sa imparti apostroful la caciulite si cu restul sa faci dansul ploii de acum in trei luni

Am fost aratata cu degetul curbat rautacios si am ras pe sub ochii miopi ai lumii

Nu mi-a pasat si nici tie iti jur altfel te-ai opri chiar acum

E usor uneori alteori este plumb nu misc nu clipesc stau privesc inteleg atat cat se poate

In permanenta incerc sa devin sa contest existenta lui ieri pentru cea a lui maine

Iar tie

Iti intind o pana uzata furata dintr-un zbor colectiv si respiratia taiata in lipsa de oxigen

Tu si cu mine totuna n-ai sa crezi nciodata cat de mult se aseamana celula mea cu a ta

Inima mea care s-ar putea muta oricand la tine in piept gandul asta care ma mana acum

Nu iti dau mult dar iti cer nimic in schimb intotdeuna m-am priceput sa ies in castig

M-am tuns mi-am ordonat pantofii am sters praful de pe cartile de capatai

Viata am sucit-o cu susul in jos in lateral si de-a curmezisul imi plac unghiurile fara acces

Euforia

Are un antonim.

In alta ordine, mai ales de idei: Sarbatori fericite la toata lumea! Sa petreceti dupa pofta inimii, sa fiti fericiti si sa aveti un an nou bun! La Multi Ani!

In incheiere, nelipsita poza neregulamentara drept premiu de consolare:

Incizie pe Vid

(Marius, am vrut sa compun o proezie cu subiect, special pentru tine, dar n-am reusit. Sper sa mearga si asta drept dedicatie de ziua ta… chiar daca nu stiu cand este, dar stiu ca este in regiunea asta generala a anului… La Multi Ani!)

In vacuumul acestui cosmar
Te sorb nesabuita
Deodata cu praful drumului cu frunzele cerul sunetele
Cu tot ce te incape.
Tu nu stii inca
Dar lumea ta s-a scurs prin taietura expiratiei icnite in saltul spre acel iluzoriu varf de lume.
Intelesurile toate sunt acum doar ale mele.

Ti le explic, totusi, cu voluptatea inutilitatii adevarurilor rostite fara noima, cu buzele palide de teama de a fi intelese, dar in urechile tale cuvintele mele incap ca o limba straina din care nu percepi altceva decat aerul dislocat de inflexiuni, ca o infiorare.

Pielea ti se abureste de placere si neinteles
Din amintiri
Izuri sleite te napadesc
Gusturi pareri nuante idealuri
Stangaci
Imbalsamezi vedenia mea in coaja de matase a unui fluture impietrit in chihlimbar.
Tu nu stii ca eu aleg arderea zborului.

Aripile imi sunt nesuferite in aceasta lume ermetica. Tot ce am sunt aceste bucati de cremene in care-mi faram degetele pana biruiesc arderea in care sa mistui intelesurile pe care ma rastignesc singura.

Imi pierd amprentele cu fiecare atingere pe miezul incandescent
Nu voi lasa in porii tai nicio urma a trecerii
Doar o parere
Caldura stinsa de deasupra focului istovit
Cuvintele care ma fac si ma desfac
In vacuumul acestui cosmar
In care tu nici nu stii ca ai intrat.

.

.

.

…and, for good measure, o pisica extraterestra pentru amuzamentul domniilor voastre:

*poza preluata de pe net.

fitting in

If you cannot say anything appropriate, limit yourself to remarks about the weather.

The weather. Hmmm.
What can I tell you about my weather? It’s neither here, nor there. Somehow it’s stuck between seasons; it’s not able to make up its own mind, to take shape, to manifest itself in a familiar way. So it gets me all messed up, yearning for what it would be in order, but consistently fails to amount to such state of normalcy. So, I’m weather-less at some huge extent…

How about you? How’s your weather like?

And when you’re done with your weather
Know that I can care less about it
But the things I care for
You won’t care to tell me
Although I know about semantics
And assumptions
And the way your self-concept will hinder you
And the fact that it’s so hard to talk without meaning
For meaning is in people not in words
Things come out distorted nonetheless
To the point where it’s best to talk about the weather
Or about how we never fit in

.

Tuturor celor care va mai abateti pe aici: numai bine!!!!