breakdown

As fi vrut sa-ti scriu o poema sublima cu rima
Cu o cadenta subtila intre tine timpurile verbelor si mine
Spuzind de tandru suav imaculat
Cu un ochi orb la realitatile mondene care ma surpa din abstract
Si as fi vrut sa stii cu adevarat angoasa altei minti
Sa simti cum la fiecare silaba vocea imi scade
Ca si cum mi-as da viata din mine cate un pic.
M-as fi estompat spre sfarsit intr-un gand sau un suflet care ar fi putut fi
Al tau
Si n-ai mai fi stiut ca am fost eu.
Dar stiu ca nu as fi reusit
Pentru ca in vreme ce-ti scriu
Iscodesc gandurile le masor le iau pulsul dar totusi ele gasesc
Un fel de a se arata ca in vis
Cumva fara noima fracturat fara legatura cu nimic.
Nu eu decid ce las aici cu toate ca-i greu de crezut.
Asa c-o sa-ti spun doar atat
Ma bucur sa ma trezesc in fiecare dimineata in acelasi trup
Sa imi aduc aminte cine sunt.
.
.
.
.
.

axioma

Pe campul asta de bataie n-a mai ramas nimic de pierdut nimic

In picioare mai ales nimic dedesupt fiecare

A sacrificat tot ce-a avut sau

Ce a crezut c-a avut durerile

S-au descojit una dupa alta si lepadat la rascruci noii

Veniti scormonesc in ele circumspecti de departe cu un bat lung cu

Care s-au jucat mai devreme in praful drumului din trecut un

Fosnest abia perceptibil ca de tafta cu iz de mucegai si fantasma un

Luciu ciudat staruie-n simturi pielea

Se strange mintea plonjeaza-n absurd

 

Pe campul asta de bataie n-a mai ramas nimic de pierdut albastrul

Cerului a cazut tot la pamant iar

Ei cred in angoasa artei ca intr-o limba de moarte ca

Intr-o chintesenta a firii ca

Intr-un fundament

 

Pe campul asta de bataie n-a mai ramas nimic de pierdut cautatura

In unghi obtuz are paloarea foilor de carti vechi cu

Colturile paginilor otravite de poftele lumesti savoarea

Traducerilor in numele unui suflet cu care ne-ntamplam amorfismul

Introspectiei crucificate majestuos pe logica zilelor ce ne tarasc dupa ele contrastul

Intre vitaminele cu care ne dregem pacatele si paliativele fara contur si esenta inunda

Masinatiunile unui creier amfibian mesterind

Senzatii de neinteles nu tocmai sau nu acum superstitia

Numarului par impar murmurat compulsiv pe pasul indarat spre

Un alt inceput

.

.

.

The Valley of Lilies

Curled at the foot of lunacy I question the veracity of reality
Out of whack chemistry aimless physics random biology mathematical progressions regressions lack of destiny
But if psychosis equals making of “it” what I please
Then you should carefully translate for me the consonants vowels irregularities of this language you taught me
And you should justify the arrogance you took in defining my senses
And you should not claim absolute truth into the absurd of this universe
Because I dread the possibility of it all being intrinsically resolute
Because I am so utterly vexed by what renders me alive
Because I indulge in my imperfections yours
In the remote prospect of reality being a dream of repressed memories of a perfect world
A fossilized expression of a collective being
Or perhaps a nonbeing force pulling a tad harder at the worn out seams of my existence

In these small hours of the night I sift my qualms through no rhyme or reason
Viscerally grasp that what I fear the most is losing my insanity
This endangered balance on the brink of an incomprehensible senseless abyss from which I bluntly afford to be who I am
This bent on what ifs that shamelessly pinches my adrenaline
This ground on which I stand aloof in the mist of it all be it what it may
Throwing another ranting fit of melancholy at the crossroads of your discrete emotions
When your sun rises or sets over a day that will be or has been one way or another
When you had other things to do think be a part of
Yet with a perfect albeit far fetched relation to me
The air I breathe the atoms I dislocate consume transform the genes I express
The space that doesn’t fold seamlessly over me as I am after all a blob in its fabric
Unlikely to be ignored because it exists within the tick-tock of the time both you and I share

And then
If my epidermis doesn’t quite separate me from you the valley of lilies the neighboring galaxy
Where does reality really fit in how does it play out beyond the threshold of confines
Could it be set in stone irrefutable immutable
Could it be more than a concept by which we live dream imagine question reason die
Plunge in the depths of misery ecstasy confusion certainty trite extraordinary idiosyncrasy madness
.
.
.

Aparent, cancerul are o cura: Uleiul de Cannabis Indica

Postul asta este pentru a imprastia vestea, fie si daca ma numar printre mii altii care o fac/au facut-o. Sper ca si voi sa o transmiteti mai departe – prin viu grai, blog-uri, e-mail etc.

Chiar daca, din fericire, nu stiu ce inseamna sa ai cancer din proprie experienta, stiu indirect: un numar de rude si cunoscuti au fost invinsi de cnacer iar cel mai bun prieten al meu se bate cu cancerul de 14 ani, devenit din ce in ce mai virulent si greu de stapanit in ultimii ani. Deci, intr-un fel ma pot raporta la drama pe care o aduce cancerul si la faptul ca merita incercat orice in ideea in care exista o cat de mica sansa a unui rezultat pozitiv. Eu sper ca prietenul meu sa incerce acest tratament si sa scape de cancer si sa traiasca inca multi, multi ani, sa-si vada copilul mare… si sa depene amintiri din tinerete cu mine cand vom fi batrani. Si mai sper ca si altii sa reuseasca sa scape de cancer, incercand, poate, tocmai acest potential tratament pe care doresc sa-l fac cunoscut pe aceasta cale.

In urma unei discutii cu acest prieten al meu, care a auzit ca marijuana trateaza cancerul, m-am apucat sa scarman netul in lung si-n lat. Ce veti vedea mai jos este ceea ce am gasit pe tema asta: Un set de clip-uri/site-uri care sustin clar ca acest ulei (si nu fumatul marijuanei) vindeca diverse cancere (ca sa nu mai vorbim de alte boli/afectiuni), dintre care unele zise incurabile (i.e. cancerul la plamani), si chiar si in stadiul de metastaza. Singurul impediment este ca acest ulei, nefiind legal, nu pote fi procurat/cumparat; sau nu lesne. Dar, se poate prepara; cu foarte mari masuri de precautie insa.

Cel mai intai o sa las site-ul lui Rick Simpson – canadianul care intr-o mare masura a „inventat” cura asta (cu toate ca, canabisul a fost folosit ca remediu/medicament dintotdeauna… numai ca incet, incet potenta sa curativa a fost inlocuita de imaginea sa ca drog) si a facut ceva valuri in ultimii ani pe tema acestui ulei cu care el s-a autotratat, cu care i-a tratat si pe altii si care, in naivitatea lui, a incercat sa aduca la cunostinta guvernului, sistemului sanatatii, societatii impotriva cancerului etc. din tara lui acest miracol. Se pare insa, politici subtile nu permit existenta unei cure atat de simple si care nu poate fi patentata, cand marile companii farmaceutice trebuie sa-si asigure painea de la gura prin existenta si perpetuarea bolilor noastre… Din pacate, bunele lui intentii s-au soldat cu actualul sau exil in Europa (in Canada il asteapta incarcerarea… pentru ca a cultivat canabis medicinal – adica, cu mare concentratie de THC, substanta activa din canabinoide – produs si livrat ulei celor care sufereau de cancer; nu l-a vandut, pur si simplu l-a dat, iar asta se considera „trafic de droguri”).

Pe site-ul lui sunt o gramada de lucruri informative, inclusiv avertizare in ceea ce priveste sursele care sustin ca au vreo legatura cu el, detalii in privinta soiului de canabis care trebuie utilizat (Indica), cum actioneaza acest ulei, cat/cum se ia si modul de preparare. (Daca cineva are nevoie de traducere, va ajut eu.)

Dupa aceea, o sa gasiti filmul facut de Simpson (Run from the cure), care include si o portiune vis-a-vis de cum se produce acest ulei „acasa”. Inca o data, ma simt datoare sa mentionez: mare atentie cu aceasta procedura. Nu numai ca se lucreaza cu solventi foarte inflamabili, dar inhalarea lor in cantitate mare poate fi letala – trebuie lucrat fie in spatiu liber, fie intr-o camera cu multe ferestre, toate deschise, si fara nicio sursa de foc/scanteie.

Mai departe, un clip al altei emisiuni care vorbeste despre acelasi lucru.

In final, un alt video al unei persoane care a scapat de cancer de piele cu ajutorul acestui ulei. Ce-i drept, el a cumparat uleiul de-a gata, pentru ca la momentul respectiv marijuana medicinala era legala in California, unde locuia el. Daca nu ma insel, canabisul medicinal a incetat sa mai fie legal in California.

Daca intr-adevar cura asta este reala, atunci ramane sa mai discutam/intelegem de ce nu este avertizata pe toate canalele media si in toate clinicile/spitalele… si de ce nu este mai temeinic cercetata/documentata…

.

.

.

phoenixtears.ca

.

.

.

.

.

.

.

.

.

cannabis oil
.
.

.

Vidul si Plinul

o noua rezolutie pe revolutie
un alt semn in care doar eu voi sti sa citesc
dar nimeni a intelege
nu ma dezbar de proastele obiceiuri
scormonesc prin taciuni cu mainile goale
dau iama prin propria-mi minte
ma bantuie ifose si veleitati inutile
te siderez
priveste
infasor aerul pe deget si arunc un farmec cat colo
abracadabra puf si paf
si vad lumea ca-ntr-un cristal
sensurile toate
asezate dupa inaltime
la zidul executiei
chimiile vraiste impusca aiurea
nu stiu ca va ramane in picioare
ce o sa las aici pentru tine
ce pentru nimeni
cu ce ma aleg eu

pe vremuri cantam melcilor dupa ploaie
ma culcam cu pantofii cei noi
si aveam prieteni imaginari care locuiau cand in capul meu
cand in sifonier
cand intr-un dictionar roman-italian de buzunar
din care citeam nestiind sa citesc
acum
pana si monologul interior are scrupule si trac
de parca m-as putea leza singura
cu tine nu-ti mai spun cum vorbesc
cu cata grija imi caut dictia-n dinti
cum disec cuvantul si-l mesteresc
si totusi
intr-un fel nu te iert
obstinent visceral
(durerea exista doar in contrast)
vin intruna aici
ca un vis recurent
sa reevaluez vidul si plinul
sa te trec pe tine prin ele
si pe mine prin tine
cu ce se strecoara
fac un fantasm

(nu intotdeauna reusesc sa-mi prefac cuvintele
in ceva pamantesc
cele mai vii culori devin terne pe varful degetelor mele
primavara fluturii irizarile sevele
se sting descompun)
nefiresc

o tautologie atat de fina
explicatia mintii prin minte
prin cuvinte
si apoi pana la tine
prin sistemul binar al lui zero si unu
progresia in forma de biti in spatiu si timp
ce paradox
ce plasticitate
nu-i de mirare
uneori ma dau de trei ori peste cap si ametesc
alteori
biruiesc pojghita sub care-mi permit sa ma-nfatisez
aproape ca-mi amintesc
de ce-am indoit coltul la foaie
de ce revin permanent in acelasi punct
ce am ascuns in ultimul semn
si daca nu cumva tu stii sa-l citesti mai bine ca mine
mie-mi tot scapa printre degete
ca un lichid
.
.
.
.
La Multi Ani! Un an bun, cu sanatate, bucurii si multe clipe frumoase!
.
.
.
.

As I lie to you

How I love the way in which the hue of your eyes
Spills over the warm and wicked me
Estrangement pervades
Yet you don’t know
My mind
This rift
What hides and wants and lingers beneath

And how I love the carelessness of your thought
On my bare skin
Your illusion of conquer
The sufficiency of a gasp snatched out of me
Still the shell never cracks
Not even to fit a glimpse on an edge
Leave alone a whole you

And oh how painfully I love this incongruity
The extremes at which we stand
Never merging beyond the cunning taste of flesh
You tall and grounded in your bliss
I mending my realities
Endlessly drawn to finding solace
In some dream

But how I hate to lie about all this
And how I dread abstractions in such world of matter
Yet as I lie to you
Bereft and torn
Stranded at the very threshold of language
I sometimes speak the truth
.
.
.

…si, la cerinta Scenaristei, traducerea in chineza veche:

In vreme ce te mint

Cum iubesc felul in care nuanta ochilor tai
Se varsa peste eul meu infierbantat si pacatos
Instrainarea domneste
Desi tu nu stii
Mintea-mi
Aceasta fisura
Ce ascunde si ravneste si staruie pe dedesubt

Si cum iubesc neglijenta gandului tau
Pe a mea piele
Iluzia triumfului tau
Suficienta unei rasuflari taiate smulse din mine
Si totusi carapacea niciodata nu se crapa
Nici cat sa patrunda o aruncatura de ochi pe cant
Cu atat mai putin un intreg tu

Si oh cat de dureros iubesc incongruenta asta
Extremitatile la care stam
Niciodata contopindu-se dincolo de inselatorul gust al carnii
Tu semet si ancorat in extazul tau
Eu carpindu-mi realitatile
Atrasa necontenit de a-mi gasi consolare
In vreun vis

Dar cum urasc sa mint despre toate astea
Si cum ma inspaimanta abstractiile intr-o asa lume materiala
Totusi in vreme ce te mint
Deprivata si rupta
Impotmolita chiar la pragul limbajului
Uneori spun adevarul

.

.

.

„I am human; nothing human is alien to me” – Terentius

“Hurt people hurt people.”
I heard this in a movie, a tad over a life ago
Remembered it just now, so lame, with this full moon
So poorly fitting into a nearsighted eye
Its cross-like spills, the horizontal one perfectly aligned
The vertical, always slightly slanted to the left
On the bottom, slightly longer
Slightly sad.

Oh, dear,
How many times you told me to give up melancholy
To crawl and cradle myself into the happy bent of bare instants
No past, no future?
Countless, I know.
No need to remind me
No need to pour the words again and again
No need to hyphenate your name to mine.
They’ll never make a whole.

I didn’t get it right away, you know
No punctuation
Which the adjective, which the verb
Only the universal noun, the people.
The mind then lingered, on its own
To grasp the trick, to come to peace with meaning
Gobbled it down before I could ignore it
And carry on… my bliss.

Lately, I filled my head with poetry
The kind of those regretful for not having done this or that
For getting old, for letting love slip by
Not biting into the velvety, ripe “peach” of life
Not risking an un-removable stain of fruit
Onto the collar of their immaculate shirts
Or a faint prickle on their once-plump lips.
But is it so?
Is it that they didn’t take a chance before their skin gave in
Or is it that the chance never came near ideal?

I know you’ll laugh
And “rest your case”
But I will tell you that I, too
Cringed at the lack of touch, and years subtly merged into decades
And irreversibility
And all that jazz
Yet I did take that “chance” although it pained.
You hurt
Hurt me
I did and do the same.

si nuca peretelui asta:

indignarea culorilor

din varful unui pantof

amorf

spintec aerul caerul

gandului lanced

fuiorul molatec al unui frison electric

necontrolat eclectic

cuvintele se incaiera in cerul gurii

as vrea sa spun

furii

dar mandibula inclestata de susul ei

scrasneste

trosneste innebuneste si nimic

decat un icnet sterp de gat infundat

inundat

nu se aude

crude imi stau gandurile

faldurile fustei si ifosele

infatuarile

permutarile nesfarsite ale unei minti

necuminti

smintite de-a dreptul

aici

chiar aici

in causul acestui moment

am mai fost

m-am zgait in scursul hipnotic al nisipului

m-am panicat la ireversibilul gand al sfarsitului

si-am inghitit in sec

saliva chioara

amara de foame de dor

de insatietate

voluptate arabescoida

impletita silfida

catarata pe coapsa virila a altui gand obraznic

dintr-un cap

fara paznic

am coagulat sentiment

resentiment presentiment avertizment

fara folos

fara noima

fara de viata si moarte

coapte

se vor gandurile

si faldurile fustei incropite perfect

dintr-o tusa de arhitect

bezmetic

eretic

in unghiuri drepte inepte

in care ochii se sparg de chin

de lipsa de sfera efemera

de rotunjimea unui corp galactic

indraznit din intamplare

enigmatic

dintr-un timp pe care nu-l incapi cu mintea

cu gintea

de om simplu

cu puls si repuls

nascut crescut imbatranit

murind cu fiecare secunda inca un pic

minuscul crepuscul

smuls de reflectii simturi

smalturi sarite de pe vesela de gala

scoasa doar pentru musafiri

firi trairi

neobisnuite stalcite smucite

angoasa acestui gand pe care nu-l indraznesti singur

ti-l permit ti-l ghicesc

cand te ademnesc aici

te scornesc te iscodesc

rascolesc

nispul clepsiderei asezat cuminte

silentios simandicos

cu prestanta de stanza

desueta cocheta

dintr-un alt timp

de care tu si eu nu ne mai aducem aminte

cuvinte scenarii si datul in bobi

nimic nu-i mai real decat acest moment

incoerent

dar acest moment

a si trecut

s-a dus s-a scurs

pana ai citit un potential infinit s-a si implinit

impietrit intr-o memorie incerta

inerta

ca o floare presata intre filele unei carti de copii

cu litere mari si desene in culori odata vii

5 to midnight

In harababura asta de nedescris sed in centru incet
Gandurile se leagana intre in afara si inauntru
Intre banal si absolut
Ca un prunc satul si istovit
Molfai lingav
Simturi
Fiorul aroma timbrul gustul si vedenia unui alt timp
Dincolo sau dincoace de acum
Totuna
Risipesc rasuflari
Sfartecate in ascutimile cuvintelor dezlanate
Rupte de la incheieturi pe silabe anapoda saracite de inteles
Sub ratiunea degetelor
Pe puls inmuguresc desene in hena
Alambicate
Urca coboara se intind se amesteca se agata se frang
Cocon metamorfic pe un miez fierbinte si efemer.

In harababura asta de nedescris sed in centru cuminte
Imi ascult sufletul cu urechea
O spirala lanceda pe dedesubtul acestui trup
A carui carne se tine mai greu dupa os.

La Multi Ani!

cu o falca-n cer si una-n asfalt

Nu stiu de ce

Este inpropriu si incorrect

Nu se asorteaza cu vremea si nici cu lungime fustelor zilele astea

Dar nici ca mai conteaza acum.

Mi-au sclipit ochii in toate culorile azi

Si m-am gandit la timp

Iar ultimele luni

Un an

Mai bine

Nu am stiut deosebi ieri-ul de azi

Maine-le fiind in permanenta frustrat.

Of.

Cuvintele scurte intelese si nesubliniate cu rosu

Imi aduc aminte de casa

De vremea in care scriam cu creionul pe maculator

Desenam cu carbunele pe pereti

Cate vise mi s-au indeplinit

Cate au murit

Cate nici n-au vazut lumina gandului.

Iar ma simt uriasa

Strivita intre sus si jos

Atat de aproape de amandoua

Fara loc de intors.

Si vin aici la lacasul ascuns al mintii mici din alta emisfera

Sa-mi indrept cuta dintre sprancene

Sa ma prefac in pasarea maiastra

Si pe urma intr-un fum

Sau un punct.

Repet

Nu stiu de ce

N-am stiut niciodata

Si nici n-o sa stiu

Stiu

Dar o sa continui sa intreb pe altii

Sa le iscodesc mintile

Pana gasesc imaginea in oglina

Rasturnata erotic pe canapeaua lenesa din sufragerie

Langa care sa ma asez

La o cana de ceai

Sa compar circumvolutiunile

Conversatiile in surdina

Pulsul de la mana stanga pe venele albastrii

Prin care curge o viata

La fel ca a mea.

Am basmul in cap

Cu muma padurii alergandu-ma prin padurea de fier

Mi-am pierdut pieptenele la un joc de noroc

Si casa si jumatate de viata

Pe putin

Ruleta ruseasca nu ma incanta

Nu vorbesc limba cu toate ca stiu alfabetul

Si sa numar pe degete.